Glose despre folk-rockul haiducesc
Florin Dumitrescu
Acest text a fost publicat pe 13 iunie 2022 pe secția românească a site-ului Baricada.
Sunt textier de treizeci de ani. Știu cam toată istoria libretisticii românești, de la romanțe până la cele mai noi genuri și subgenuri muzicale.
Prima dată, acum câțiva ani, am folosit într-un text un cuvânt pe care multă vreme l-am ocolit: haiduc. Mai precis, am propus distihul „încă pot să duc / viață de haiduc” pentru un cântec al lui Dan Manciulea, Am înfrânt. În context, „viață de haiduc” voia să însemne o viață la limita sărăciei, în refuzul convențiilor sociale, chiar cu o nuanță de rebeliune. Mulți dintre noi, atunci când nu reușim să plătim taxele sau când ne confruntăm cu abuzurile autorităților, avem impresia că devenim așa, un pic haiduci…
Numai că, într-un cântec folk, acestui sens i se adaugă inevitabil și alte ecouri.
Dincolo de vorba asta simplă se ițește o întreagă lume, cu pistoale și pumnale, cavalcade și ambuscade, o lume apropiată și, totuși, atât de exotică: lumea folk-rockului haiducesc, cu rădăcini la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70.
Dan Manciulea a cântat cântecul ca atare și l-a și imprimat pe disc. Mai departe l-au difuzat posturile de radio și l-au viralizat privitorii canalului său de YouTube. Dintr-odată m-am trezit că mulți oameni din comunitatea folk m-au întâmpinat ca pe unul de-al lor și m-au felicitat – mai ales pentru „partea aia cu haiducul”; în timp ce alții, din zona cool-trendy-corporații-industrii creative, mi-au zis că putea fi „o piesă ok”, dar o strică „partea aia cu haiducul”.
Cum se face că „partea aia cu haiducul” sparge publicul în două? m-am întrebat.
Continue reading