Românii copiază reformele educaționale din Bulgaria

Saguna_brasov
Colegiul ”Andrei Șaguna” în Brașov – o dintre cele mai prestigoase școli din România. Însă elevi de la locuințele mici nu au șanse să ajungă la universitate. (sursă: Wikipedia)

Vecini au urmărit exemplul bulgar și au redirecționat bani publice către școale private. Amândoi țari sunt în competiție grea pentru ultimele locuri în clasamentele educaționale 

criticatac

Vasile Ernu, Florentin Iancu

Articolul ”De la public la privat sau despre cum dreptul universal si gratuit la educație se poate transforma într-un privlegiu” a  fost publicat de la Critic Atac la 8 marție 2016. Blogul ”Podul prieteniei” îl publicează scurtat și cu titlul schimbat. E folosită informație și de la articolul ”Escrocheria: Banul urmează copilul. Care copil? Date, statistici, principii”

După cum deja bine știți Guvernul tehnocrat a decis: „Școlile particulare vor primi finanțare de bază alocată de la bugetul de stat”.  Neoliberalii au juisat de plăcere și au constatat că în sfârșit s-a făcut dreptate: cum  adică „noi” plătim și „ei” se educă și se tratează pe banii „noștri”. Înțelegem cine sunt „noi” și „ei”, aceste două Românii care nu se mai pot nicicum solidariza. O nedreptate a fost rezolvată. Celor câțiva „stângiști” rătăciți prin România care au  comentat negativ li s-a spus clar: vreți egalitate de șanse,  atunci să lăsăm  „banii să urmeze copilul”.  Așa e. Am fost recent pe la faimosul liceu francez privat pe care scrie mare „Liberté, Egalité, Fraternité”, dar pe a cărui ofertă educativă scria însă o cifră care m-a speriat: spre 12.000 euro pe  an! E clar că trebuie să împărțim cheltuielile.

Dar să revenim la principiile atât de dragi establishmentului nostru. Hai să povestim ca pentru copiii noștri. Pentru ce se strâng taxele în cazul dat? Taxele merg la stat pentru ca statul să poată asigura o educație Universală, Obligatorie și Gratuită. E un principiu de solidaritate socială foarte simplu, care ar trebui respectat și care devine un drept acoperit legal. Dacă nu-l respectăm, se rupe echilibrul. Tu cetățeanul X plătești ACEA educație: Universală, Obligatorie și Gratuită (UOG) care este un drept  pentru TOȚI. Cetățeanul X nu plătește taxe ca să beneficieze doar PROPRIUL copil la educație ci TOȚI copiii, inclusiv al LUI.

Principiul particular „banii urmează copilul” vrea să spună de fapt că „banii MEI urmează copilul MEU”: pentru educația ACEASTA concretă plătesc EU taxe. Este un principiu particularist. Repet, principiul solidarității prin care s-a construit statul social spune așa: NOI plătim  taxe ca să beneficieze în mod egal TOȚI copiii noștri la educație (UOG). Acest principiu este unul universal și devine un drept legal. Și să nu uităm: educația este un drept, nu o marfă; e mult prea valoroasă pentru a o măsura în bani și este un bun public.

Dacă noi vrem să renunțăm la acest drept, este dreptul nostru. Faptul că părintele X alege să nu beneficieze de acest drept este o chestiune pur individuală, asumată. Statul nu poate să particularizeze fiecare caz, ci trebuie să găsească principii universale care să garanteze  drepturi și șanse egale tuturor. Tu, părintele X, în momentul în care ai decis să mergi în sistemul privat, nu-ți pierzi dreptul de avea acces la sistemul public gratuit. E alegerea ta și asumarea ta. Nimeni nu te obligă să mergi la o școală publică de stat sau la o școală privată, însă, indiferent de ce alegi, niciodată nu-ți pierzi acest drept de a-l utiliza. E greu de înțeles? Nu. Pentru asta a fost scrisă și declarația Universală a Drepturilor Omului pe care s-a întemeiat în bună măsură statul social european. Dacă vom renunța la drepturi precum educația, sănătatea și munca, ele se vor transforma în privilegii. Și acum vedem cum educația încet, încet, din drept, devine un privilegiu.

Și încă o chestiune foarte importantă pe care ar trebui să o înțelegem: de ce e nevoie de acest principiu fundamental universal al solidarității? Îi dăm șanse copilului sărac, care nu are cum să ajungă la un sistem privat, să se educe în sistemul public; nu din milă creștinească sau caritate, care fac bine unei „conștiințe superioare”, ci pentru un raționament mult mai simplu: un copil rămas în afara sistemului educativ (de cel de sănătate nu mai vorbesc) devine o problemă socială care se va răsfrânge și asupra vieții tale și a copilului tău. E un principiu universal care privește nu doar copilul MEU și al TĂU, ci ORICE copil din această lume care rămâne în afara sistemului de drepturi și șanse la educație.

Dar hai să gândim puțin mai departe. Hai să medităm la următoarea observație făcută de amicul Călin Goina: „Guvernul României spune ca e normal ca statul să le plătească (din banii publici) o parte din cheltuielile școlilor private. Părinții copiilor de la școlile private refuză școala publică pentru că e de proastă calitate. E la fel de normal ca statul să plătească pentru agenții de securitate care păzesc anumite vile, pentru ca posesorii vilelor găsesc protecția oferită de polițistul de cartier de slabă calitate.“

Trăim iată vremuri de neoliberalism în toată splendoarea sa. A judeca această problema într-o logică economică ar însemna să vedem educația ca pe o marfă făcută pentru profit. Fals! Educația de calitate este un drept al fiecărui cetățean și un instrument prin care fiecare individ poate aduce un plus valoare comunității și societății în care trăiește. „Profitul” nu vine din bilanțul contabil, ci din numărul de indivizi care ulterior contribuie prin taxele plătite la civilizația care ne înconjoară și care ne permite să fim ceea ce suntem și să creștem constant nivelul de trai. Progresul tehnologic nu a venit doar din banii investiți în cercetare, ci mai ales de la oamenii bine educați. Educația, nu banii, transformă societățile! Tocmai de aceea această problemă trebuie judecată în cheie ideologică. Iar acum am adoptat o ideologie care va transforma educația de calitate din drept, în privilegiu. Și vor mai urma probabil și alte drepturi.

În România, indiferent de venituri, plătim impozit de 16%, dar vrem să avem toți toate beneficiile sociale! Unul dintre argumentele scăderii impozitului de la 40 la 16% pentru cei cu cele mai mari venituri a fost că aceştia fac investiţii sociale. Văd că mai degrabă pretind egalitate la drepturile sociale cu cei cu venituri sub cel mediu/median. Şi, nici măcar asta nu este chiar adevărat pentru că cel puţin la indemnizaţia de creştere a copiluui primesc indemnizaţii substaţial mai mari.În concluzie, atât timp cât veniturile salariale nu vor fi mai respectuoase cu munca şi impozitele diferențiate, este nevoie de o oarecare decenţă a solicitărilor.  Dar, concluzie a concluziei: nu vă faceți griji. În viziunea neoliberală toate drepturile, inclusiv cele de natură socială merg către cei mai bogaţi. Că asta este cea mai importantă invenție/reinvenție neoliberală: să ia de la săraci ca să dea la bogaţi!

Un lucru să fie clar! Banii „lor”, banii „mei”, banii „tai” s-au făcut și se fac cu banii tuturor! Nimeni nu a ajuns potent financiar doar pe spatele lui! Zi de zi folosește instrumente și bunuri publice care îi facilitează această bunăstare. Iar educația publică e unul dintre ele.

Date despre sistema educațională din România:

  • În total, 52,2 la sută dintre copiii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fiind al doilea cel mai ridicat nivel din UE27, după Bulgaria.
  • De asemenea, în România se înregistrează una dintre cele mai ridicate diferenţe din Europa între nivelul riscului în cazul copiilor şi cel înregistrat pe ansamblul populaţiei (41,7 la sută în 2012).
  • Un copil român din trei este sărac, deşi provine din familie în care părinţii muncesc.
  • Doar în mandatele lui Cristian Adomnitei, Ecaterina Andronescu si Daniel Funeriu au fost inchise 1.781 de scoli si au fost comasate 1.534 de scoli.
  • Ştiţi că Senatul a tăiat banii de navetă a copiilor care nu mai au acces la şcoală în localitatea lor? Iar acest fenomen duce la abandonul masiv al şcolii?
  • Să nu uităm că abandonul şcolar din RO a ajuns la cote nemaiîntîlnite: 18,1 %.! România se află în zona de maximă alarmă, adică în segmentul cu o rată de abandon şcolar între 15,2 şi 22,1%.
  • Dacă în 1992 în România funcţionau circa 14.000 de unităţi şcolare pentru învăţământul primar şi gimnazial, în 2012 numărul acestora era de aproximativ 4.000, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care, Recensământul populaţiei din 2011 arată că ţara noastră are peste 245.000 de persoane analfabete.
  • Cu două decenii în urmă, în România existau aproximativ 700 de şcoli profesionale. Din 1999, încoace numărul lor a început să coboare abrupt, iar în urmă cu trei ani toate aceste şcoli au dispărut.
  • România se află pe antepenultimul loc între ţările din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul din PIB alocat învăţământului

Şcoala în mediul rural

  • 47,5% din elevii aflați în clasele I – VIII învață în scolidin sate și commune
  • 30% din elevii de la țară abandonează timpuriu școala, procentul fiind de 3 ori mai mare decît cel înregistrat în urban (care se situează sub media europeană)
  • 20% dintre absolvenții de opt clase se opresc la acest nivel de studii, nu urmează liceul sau o școala profesională
  • 80% din mediile sub 5 de la Evaluarea Națională 2015 au fost obținute în mediul rural
  • aproximativ 90% din cadrele didactice fără calificare care predau lucrează în școli din mediul rural
  • 4000 de școli nu au autorizație sanitară de funcționare
  • Statisticile arată o pondere în crestere a copiilor din rural proveniți din familii cu probleme și o scădere a studiilor medii ale parinților din rural. De exemplu, dacă în 2000 1,3% din elevii din învatamantul preuniversitarde la țară aveau parinți cu studii superioare, acum procentul este de 0,7%.
  • Ştii cîţi copii din mediul rural mai ajung la studii superioare? Aproape că au dispărut…

Cîţi copii avem în sistemul public şi cîţi în sistemul privat

  • Elevii din învăţământul primar şi gimnazial studiază în 4.045 unităţi şcolare, dintre care 3.984 publice, iar restul aparţin sectorului privat. Numărul elevilor înscrişi în învăţământul primar şi gimnazial este de 1.743.254. În învăţământul primar şi gimnazial revin, în medie, 14 elevi la un cadru didactic: 19 elevi în învăţământul primar şi 11 elevi în cel gimnazial. (2014)
  • De la 60.000 de copii, cati erau inscrisi in institutiile private deinvatamant in 2010, s-a ajuns, in 2013, la aproape 100.000.
  • Texele sînt cuprinse între 5.000 şi 19.000 de euro pe an.
  • Aproxumativ 5% din totalul copiilor/părinţilor din România îşi permit aceste “servicii”?

Public versus privat în UE conform datelor Eurostat

  • 82% / frecventează instituții publice
  • 14% dintre elevii din învățământul primar până la învățământul secundar superior sunt educati în școli particulare (atât subvenționate (dependente de stat), cât și independente)
  • Instituțiile de învățământ particulare independente care primesc mai puțin de 50% din fonduri de la sectorul public reprezintă, în medie, doar 2,9% din numărul de înscrieri.
  • Cît, cît? 2,9 % in UE ? Pai lăsaţi că românii rezolvă că au de unde

Surse: Critic Atac

Citește și în limba bulgară!

 

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s