Fericire și taxe

protest_tax_700
Protest pentru justiție fiscală în vara anului 2016 din Sofia (foto: Dimităr Săbev)

Despre bucuria dispărândă a salariului mare și despre situația în care 500 euro sunt mai mult decât 700

Dimităr Sabev

Acest articol a fost publicat pe blogul ”Justiție fiscală” la 4 iulie 2016. Autorul – Dimităr Sabev, este economist și jurnalist bulgar.

Grupele progresiste de obicei discută activ distribuirea budgetului statal, dorind să aibă mai mult bani pentru activitate sociale, mediu, educație și sănătate. Ei rămân pasive către întrebarea mai basică: cum sunt colectați aceste bani din budget, care apoi sunt distribuite. Adică, problemă despre justiție fiscală.

Taxele sunt nu numai o mijloace pentru colectarea veniturilor budgetare, dar și inima politicii fiscale. Mai multe ori se spune că ei sunt baza banilor de fiat. Taxe dă posibilitatea de a se stimula anumită activitate și să se limită altă activitate, care e nevoita sau redundantă. Dacă taxele sunt progresive, ei ușura tensiunile, pe care inegalitatea veniturilor le crează în societate.

Defecte umane

Mai multe oare susținători ideilor stângiste au idee vagă despre politica taxală: ”să luăm din bogați și să dăm saracilor…” Această abordare e greșita, pentru că e natură umană, înclusiv natura saracilor să vor să devin bogați. În criza de azi visul poate că s-a spălăcit. Astazi doar 20% dintre americani cred că vor deveni milionari în următoarele 10 ani, dar acestă gândire continuează să influențează psihica oamenilor, când ei îl aleagă pe liderul propriu, care în multe cazuri e milioner însuși.

Saracii continuează să voteze în profitul intereselor bogaților, inclusiv pentru dăunarea proprii beneficii sociali. Vânzarea activelor publice și concesionarea nerentabilă serviciilor publice rămân în spate din cauza fricelor umane, care sunt exploatate de la dreaptă radicală: securitatea, migrația, etică, religia. Masele pe nesimțire le proteja pe profiturile garantate stabilirea, inclusiv prin dăunarea taxelor ei.

Exista nevoie de abordare științifică pentru justiție taxală, care îl ia în vedere pe acest defect describat. Atunci taxele și mai ales o politica taxală bine gândită poate să-o crească pe fericirea oamenilor.

Cum e posibil astă? E tipical să vorbim despre ”pedepsire cu taxe” omului economic, care vrea să crească banile, activele și controlul propriu, platînd oricine preț acceptabil. Pentru el fiecare taxă e nefericire.

Știința a stabiliat că lucruri nu stă exact așa. Nefericirea crește nu datorită taxelor, dar datorită alergării către bogație. Este dovedit că după ce un anumit nivel de bogație e atinsă – măcar mai înaltă decât astăzi în Bulgaria, creșterea veniturilor nu duce la creșterea semnificativă fericirii de la viața. Dar dacă urmărirea unui venit suplimentar e aprobată și stimulată societal nefericirea crește.

Când 500 euro sunt 300 euro

Cercetării fericirii confirm astă din zeci ani de zile. A fost confirmat că mulțumirea vieții în Franța și în SUA e egală, chiar dacă venitul pe om în Franța cu săptămână de muncă de 35 ore e mai mic decât acesta în SUA cu 1/3. Țara Costa Rica – puțin sub nivelul de a trai din Bulgaria, e o dintre cei mai fericite țări din lume, în timp ce Bulgaria e una dintre cei mai nefericiți.

Explicația e că oameni își evaluează pe realizările sale, comparându-se cu celălalți.

Nu există scala universală internă pentru fericirea. Dacă un om primește 500 euro în cartier în care alți iau 400 euro, aceste 500 euro va fi mai mult decât 600 euro într-un cartier în care toți alți iau câte 700 euro. Atunci, cu cât mai mare e inegalitatea într-o societate, cu atât mai mare va fi nefericirea de la viața. Cazul Bulgariei confirma astă. Avem cea mai mare inegalitate, cel mai mici taxe, cel mai mici venituri și cea mai mare nefericirea din UE.

Un om e fericit când simte că ține piept – și când simte că are cel puțin atât cât alți în jurul lui au.

Tezele care sunt exprimați în acest text vin din cerecetatorii mari în ”economica fericirii” – o parte de la economica contemporană care există deja zeci ani. Psihologul Daniel Kahneman e un dintre cei mai profunzi cercetătorii ”economicii fericirii”. Se știe paradoxul lui Easterlin din anile 1970, numit după economistul californian Richard Easterlin. Un alt expert, care a gândit despre ”capcana fericirii” este Richard Layard, director de programă din London School of Economics. Urmează gândiri asupră unii dintre concluzii lui în cartea lui ”Fericire: lecturi din o știința nouă”.

Munca că poluare

Taxa e un mechanism de guvernare politică, care poate să-le stimulează pe activitatele dorite și să-le stopează pe cei care nu sunt dorite din punct de vedere social. Dacă exista o taxa suficient de mare asupră emisiunilor de carbon, oameni ar adapta comportamentul său și ar gasi alternativi motorelor cu ardere internă și poluarea atmosferii ar putea scada. Dacă taxele sunt direcționați corect, ei nu distorționează – cum mai multe ori se întâmplă, dar corectează și balansează.

În lumea de astazi o mare parte dintre munca a devenit ”poluare”, adică emisiune nedorită. Oameni nu sunt fericiți, pentru că muncesc prea mult și nu au timp pentru viața privată și petrecerii omeniști și obișnuiți cu familia și prietenii. Această munca pentru munca e rău pentru ei, pentru familii ei și pentru planetă. Ea accelerează tempurilor de extracție de neft și metali și marește gunoi.

Ea servește creșterea econimică fără sfârșit, care distruge fără să fie necesar resursele neregenabile. Comparandu-se cu alții, oamenii se simt nefericiți, dacă nu au suficient. Din cauza lacomia sau vanitate ei pun măni lor asupră bunele publice, moștenirea naturală și culturală. Se pierde idea pentru valoarea nemonetară lumii, care ne ocolească. Prins în mașina economică, omul aleargă de la sensul de nefericirea care îl strecoară și alergând o distruge pe lumea în jur.

Chiar dacă sună absurd, taxe pot să-le ajut pe oameni să fie fericiți. Natura umană are o dorința congenitală pentru un status mai înalt, prin venituri, crediți sau antreprenorism. Taxele poate să ajută impulsele distructive acestei dorințe să fie pus sub control. Taxele vor face oamenii în lumea bogată mai fericiți, forțându-le să lucreze mai puțin.

Bucuria dispărțindă a salariului mare

E omenesc să caut fericirea prin comparaţie. Dar ea nu poate să fie gasită în planul material. Fericirea rar traiește lung timp. Omul repede uită ceea ce a primit. Venitul suplimentar prim ne face fericiți. Apoi ne obișnuim cu el. Și dacă vrem să avem aceeași emoție, lasăm în spate sursele fericirii adevârate: familie, prietenii, cauzele.

Munca delapida și crește din sine. Oameni repede se obișnuiesc cu binele, dar când animit nivel al veniturilor e depășit, creșterea banilor nu duce același fericirea cum a fost în începutul. E dovedit experimental că după un an 40% din mulțumirea în legatură cu salariul marit dispare. Dacă salariul vostru a fost crescut acest an de la 400 la 500 euro, anul următor veți avea sens că și cum aveți 460 euro. La anul al treilea sensul banilor practic va dispară.

Oameni devin dependenți către creșterea veniturilor sai, ca și devin dependenți către țigari. Sau către narcotici: trebuie constant să marești doza ca să simți același lucru. Dacă oameni sper că venitul le va face fericiți, ei trebuie să lucreze din ce în ce mai mult. Ei trebuie să alerg pentru a sta pe același loc.

Aceste trasaturi sunt inerent omului și n-au legatură nici cu orientarea politică lui de stângă, nici cu cea de dreaptă. Nu se poate crede că situația existentă le va naște pe oameni ”noi stângi”, care vor fi fericiți cu  micul, pe care îl au. Când și prima posibilitatea e deschisă omul sarac va deveni bogat și apoi și mai mult bogat. Taxele sunt această politica progresivă care le stopează pe oameni să urmeze comportament nerațional.

Anti-Moș Craciun

După o altă lecție lui Richard Layard, stoparea acestui circul de viciu face necesar o taxă asupră veniturile în jur de 60-65%. La acest nivel de expropriere oamenii pierd stimul să lucreze și astă le protejă de la narcoticul monetar, de la capcana alergerii constante către comparație și status. Asta poate să fie descris ca taxare care e responsibilă către ecologie, pentru că noi știm bine că în lumea de astăzi există suficient venituri, dar nu există suficient munca pentru toți.

Astă e o întrebare oamenară, care e nepopulară politic ca și pentru stângă, ca și pentru dreaptă. E fapt că în mijlocul veacului XX când în SUA a fost un moment de cea mai mare prosperitate, nivelul taxei marginală de venituri a fost în jur de 80-90%. Propuneri mult prea modeste astăzi nu pot găsi reprezentarea politică în fața așa numitei social-democrației. Nu există progres către taxa Tobin globală, către ”taxa miliardarilor”, către taxa globală de carbon, către respingerii subsidiilor vătămători către combustibili carbonate, către taxa asupră cifra de afaceri.

Economistul John Quiggin o descrie pe teoria pentru ”doi Moși Craciuni”: dacă stângă oferă îmbunătării în economia prin creșterea cheltuielilor publice, dreapta răspunde cu oferte pentru dăunarea taxelor. Orice spun apoi stângiști – ca și pentru taxe, ca și pentru cheltuielile, ei vor fi în situație de anti-Moș Craciun.

Fentă politică, cu care jurnalistul conservativ Jude Wanniski a ajutat pentru prima preelectorală victorie a lui Ronald Raegan, parazitează asupră cel mai important atribut lumii dezvoltate – responsabilitatea împărtășită. Taxele mici și economiile din cheltuieli sociale n-au făcut mai probabil niciună țara mai bogată, dar poate că ajută pentru dăunarea fericirii de viața.

Jumătate fericire

Dacă funcțiile publice precum educație, sănătate și securitate sunt de calitate, adică sunt finanțate suficient, astă crează fericirea pentru populația. Autorul acestui text a găsit ceva important. Dependența corelațională între taxe și fericirea în țarile din lumea este 0,48. În alte cuvinte jumatatea din fericirea mai mare unei țări corespondează cu taxele mai mare, care sunt platite acolo.

Am ajuns la acest rezultat, când am comparat cheltuielile pentru taxe ca procent din PIB și fericirea de la viața, care a fost găsită prin cercetare globală a Gallup International pentru 150 țări. Practic toate țari importante în lumea sunt încluse cu excepție unor insule și locuri offshore. Rezultatele urmează sa fie precizate. Dar pănâ acum se poate spune că coeficientul lui Pearson de 0,48 arată că exista o dependența media până la mare între fericirea într-o țară și platirea acolo a taxelor mai mare.

Sursă: Justiție fiscală

Citește și în limba bulgară!

 

 

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s