Politica externă a Bulgariei: ce trebuie făcut?

presentation-ro-700

Dezbaterile din Bulgaria privind tendința de Europa Vitezelor dezvaluiesc idei care sunt clar definite

La 29 mai 2017 Vladimir Mitev – fondatorul blogului ”Podul Prieteniei”, a arătat la o conferința în Palatul Parlamentului din București o prezentare privind discuțiile în comuntatea bulgărească de poltică externă privind Europa Vitezelor și răspunsul necesar al Sofiei. Prezentarea le-a pus pe experții în doi tabare – cei tineri și cei bătrâni (seniori). Cei tineri vor Bulgaria să evite statutul său de periferie prin aderare la cercurile integraționiste diferite din UE precum eurozona, uniunea bancară, Schengen, șamd. Cei bătrâni vor o activitate mai mare a țării în regiunile unde ea are interese tradiționale – Balcanii de Vest și Marea Neagră, așa că ea să dea valoarea adăugată UE în ele. Accent în prezentarea totodată a fost ideea de creare a unei macroregiunii european a Mării Negre și de dezvoltare a unei strategii europene privind asta, așa că tensiunile din regiunea Mării Negre să fie înlocuite cu o colaborare mai intensă.

Ideile din prezentarea sunt acum dezvoltate într-o publicație, care ar putea fi descarcată aici.

Citește și în limba engleză!

Citește și în limba bulgară!

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s