Oare Moldova are viitor?

moldova-union-demonstration-700x350
Demonstraţia unionistă din Chişinău (foto: Malgorzata Kulbacewska-Figat)

Ei merg pe bulevardului Stefan Cel Mare din Chişinău ca nişte învingători. După aceea, mândri şi puternici, ei stău în faţa guvernului moldovean. Duc steaguri naţionale. Însă aceasta nu este o demonstraţie patriotică sau naţionalistă obişnuită. Ei, românii, vin dintr-o altă ţară pentru a cere desfiinţarea ţării în care se află. Nimeni din ţara în care se află nu le va spune ca asta este ilegal sau inacceptabil.

Malgorzata Kulbacewska-Figat

Acest articol a fost publicat pe secţia românească a Baricadei pe 18 mai 2018. 

Singurul lor postulat este incorporarea Moldovei în România. Ei doresc întoarcerea la evenimentele de acum o sută de ani, când Sfatul Ţării care conducea Basarabia autonomă s-a întrunit în toamnă anului 1917 ca urmare a Revoluţiei din Februarie (din Rusia) şi a votat pentru incorporarea în Regatul România.

Asta s-a întâmplat, că să fim mai precişi – în urmă cu o sută de ani fără două zile. Demonstraţia a avut loc nu în ziua exactă a aniversării, ci cu două zile înaintea ei – pe 25 martie, duminica. Asta le permitea demonstranţilor să aibă timp să ajungă la Chişinău şi să se şi întoarcă acasă. Simbolismul datei a rămas la o parte, pentru că cei mai mulţi dintre demonstranţi trebuiau să facă un drum lung. Maestrul ceremoniei le-a salutat pe cei prezenţi cu: ”Fraţi români de dincolo de Prut”, însă numele oraşelor înscrise pe steaguri arată că majoritatea demonstranţilor sunt români.

La ultimul recensamânt efectuat în Moldova în 2014, 75% dintre respondenţi au declarat că sunt de naţionalitatea moldovenească, în timp ce 7% au declarat naţionalitatea românească. Există şi sondaje care întreabă dacă respondentul ar dori ca Moldova şi România să se unească. Cei care dau răspunsuri afirmative nu depăşesc 20-30%. Însă tendinţele sunt pentru creştere a numărul celor dornici de unire.

În ultima instanţa sunt români

Răzvan, care a venit la demonstraţie de la Hunedoara, din Transilvania (la aproape 700 de km distanţă de Chişinău) nu este dezamăgit de lipsa susţinerii din partea localnicilor. El se aştepta că ea va fi mai mare. În autobuzul cu care a venit un activist de la Partidul România Mare l-a asigurat că toţi vor fi salutaţi cu bucurie.

”În ultima instanţa sunt români. Vorbesc aceeaşi limbă. Nu există aşa ceva ca limba moldovenească. Este clar că noi ar trebui să trăim în aceeaşi ţară. Aici, în Chişinău, chiar există teatrul ”Eminescu” şi monument lui Stefan Cel Mare. Asta înseamnă că noi de asemenea avem eroi comuni”, a spus el.

Oare poporul moldovenesc n-ar trebui singur să decidă dacă îşi doreşte un stat unificat?

”Când vom avea un singur stat român, fiecare om va profita. Moldovenii ştiu asta. Iată de ce atât de mulţi oameni cer cetăţenie românească. Nu cred că atât de mulţi oameni sunt împotriva unirii, cât ne spun sondajele. Chiar dacă ar fi adevărat…. Când se va întâmpla în sfârşit, cei care se îndoiesc, se vor convinge”, mai adaugă Răzvan.

Între timp un vorbitor spune că unirea trebuie să se întâmple şi că acesta e cursul corect al evenimentelor istorice. ”Eu spun ”da” unirii. Dar, voi?”. Mulţimea îşi exprimă cu entusiasm acordul.

Voi auzi asta de zeci de ori în timpul demonstraţiei, însă când unul dintre vorbitori încearcă să găsească argumente mai substanţiale, situaţia devine chiar surealistă. Raţionamentele despre avantajele infinite ale României, de la tribunalele independente la universităţile excelente, este întâmpinată de către demonstranţi cu râsete şi cu murmur lipsit de încredere.

Nu este vorba de problema identitară

Cel mai important vorbitor, Traian Băsescu – fostul preşedinte al României, se focusează pe istorie şi pe simboluri. El mulţumeşte participanţilor pentru sentimentul lor de unitate cu naţiunea românească în pofida încercărilor maliţioase ale Uniunii Sovietice să-le dezrădăcineze.

Între timp, caut moldveni prîn mulţime. În parcul catedral, în spatele adunării de bază, îl găsesc pe Florin din Ungheni, care a absolvit recent filologia engleză. Oare el, fiind umanitarist, a venit aici din cauza istoriei şi identităţii?

”Într-o anumită măsură. Există un anumit sens să consideri acest pământ românesc. Când studiam la Iaşi, nu mă simţeam ca şi cum aş locui în străinătate. Însă există diferenţe. Noi avem minorităţi etnice, probleme diferite. Aşa că nu este vorba despre identitatea noastră, ci despre şansa să salvăm Moldova de colapsul complet”, spune el.

Până nu demult, Florin credea că corupţia şi furtul proprietăţii publice se va termina într-o bună zi, şi că Moldova independentă n-a existat încă suficient mult timp pentru a putea introduce practicile bune. Acum el şi-a dat seamă că incorporarea într-un stat membru al Uniunii Europene este singura şansa pentru schimbare.

Dar ce spune el despre faptul că nici România nu este un model de legalitate şi dezvoltare dinamică? ”Indiferent de asta, România stă mai bine decât Moldova şi dacă ne unim, oamenii care parazitează, măncând ţara aceasta, nu vor mai rămâne nepedepsiţi”, spune Florin.

El este de acord cu politologii, care declară Moldova drept o moşie privată a unui oligarh, iar politica internă ca un joc al imaginilor, un teatru de papuşi, în care protagoniştii recită vorbe prearanjate. Moldovenii chiar preferă să-l numească pe Vlad Plahotniuc – miliardarul şi omul cel mai puternic din ţară, Maestrul Papuşilor, fără să folosească numele lui.

Maestrul Papuşilor observă în tăcere

Ce gândeşte Plahotniuc despre apelurile de lichidare a statului în care el a instalat asociaţii lui în toate instituţiile şi oficiile, în parlament, guvern, tribunale, armată?

El personal niciodată nu comentează, pentru că el nu este obligat să o facă. El este doar preşedintele Partidului Democrat din Moldova. Unul dintre asociaţii lui, Andrian Candu, preşedintele parlamentului moldovenesc, a ieşit cu o declaraţie. Pe 27 martie el a mers la Bucureşti pentru a participa la o şedinţă formală cu ocazia aniversarul unirii şi a ţinut un discurs despre importanţa acestei aniversări. El a fost acasă, pentru că el deţine nu numai un paşaport moldovenesc, ci şi un paşaport românesc. Ca jumătatea dintre membrii parlamentului moldovenesc, ca unii judecători din Curtea Constituţională, ca fostul şef al forţelor speciale moldoveneşti.

Uniunea Europeană n-a comentat apelurile deschise şi din ce în ce mai dese pentru lichidarea unui stat recunoscut internaţional.

Bruxelles urmăreşte această linie: trebuie mai mult să-l iertăm pe Plahotniuc şi pe soldaţii lui, chiar dacă a existat un furt a fondurilor pentru dezvoltare a Moldovei, pentru că dacă nu-l iertăm, oamenii vor înceta să aibă încredere în Europa şi vor opta pentru alternativa pro-rusă. Plahotniuc face totul pentru a se asigura că liderii proeuropeni vor continua drumul lui. La ultimile alegeri, el l-a ajutat pe Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi susţinator al relaţiilor bune cu Rusia, să câştige. Mai tărziu, el l-a pus la locul lui de câteva ori: când Dodon a contestat candidatul guvernamental pentru ministrul apărării (Eugen Sturza, în vârsta de 34 de ani, nepregătit pentru poziţia această), Curtea Constituţională l-a declarat ”incapabil să-şi performeze obligaţiile”. Preşedintele parlamentului a primit jurământul lui Sturza. Apoi Dodon s-a întors ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Dacă Dodon n-ar fi fost o papuşă care acceptă să-şi joace rolul grotesc, el probabil le-ar fi chemat pe oamenii să iasă în stradă şi să demonstreze sau cel puţin ar declara ferm şi clar că statul are nevoie de schimbări profunde. Însă el n-a făcut asta. El în acelaşi timp n-a făcut niciun gest semnificativ cu ocazia marşului unionist. Este dificil să considerăm că reprezintă un gest în acest sens billboard-urile din Chişinău, pe care scrie: ”Unioniştii vin şi pleacă, patria rămâne, Moldova are viitor!”.

Nostalgia

”Preşedintele Dodon n-a făcut nimic pentru a se opune unioniştilor? Asta nu se poate spune! El a venit la noi, la Bălţi, a depus flori la mormântul soldaţilor şi a spus că istoria şi memoria trebuie respectate”, spune Natalia, o femeie în vârstă de peste 40 de ani, stând lânga un monument de tanc, în cel de al doilea oraş din Moldova. Ea de asemenea depune flori. Când o întreb pentru cine le pune, ea este surprinsă. Este evident că fiecare om vine aici pe 26 martie pentru a sărbători eliberarea oraşului.

Pentru a ajunge de la Bălţi la Chişinău, am călătorit într-un maxi-taxi printr-un peizaj monoton de câmpuri, acoperite de zapadă, pe alocuri înterupte de sate lipsite de viaţă cu fântâni sculptate. Staţia unde cobor este şi un un bazar. Înainte de a ajunge la punctul de oprire, maxi-taxiul trece între choişcuri şi standuri de haine şi mâncare. Apoi trebuie să trec print-o clădire cu o vehe inscripţie bilingvă: ”AutoGara/AvtoVokzal”. Trec prin oraşul, slăbit de transformările economice, prin un complex rezidenţial pentru a ajunge în centru. Trec şi lânga restaurantul din reţea Andy`s Pizza. Este încă un business care îi aparţine lui Plahotniuc.

Jumătate dintre locuitori sunt moldoveni, cealaltă jumătate fiind rusofonă (ruşi, ucraineni, alte minorităţi). Nu există susţinatori ai României Mari. Însă oraşul este plin de nostalgie şi priveşte cu speranţa spre Vest. O statuie a Sfântului Sergei din Radonezh, patronul Rusiei, a fost ridicată acum câţiva ani în apropierea Catedralei Sf. Constantin şi Elena, construită de români în perioada interbelică. În centru există o scurtă alee cu busturile scriitorilor şi poeţilor români, însă fosta clădire a Partidului Comunist cu bareliefele lui Lenin, Marx şi Engels este aproape. În Chişinău statuia lui Lenin a fost demontată din centrul oraşului în 1991. Însă aici nimeni n-a simţit nevoia să-i demonteze pe profeţii vechi.

Clasicii lui Marx ”se uită” direct la un billboard antiunionist al lui Dodon. Cauzele pentru plasarea billboard-ului aici nu sunt clare, pentru că în oraş nu există unionişti. Dacă vreunul dintre autobuzele româneşti de la demonstraţia de ieri ar fi ajuns aici întâmplator, unioniştii s-ar fi uitat indignaţi la oamenii tineri, unii dintre ei în uniforme militare istorice, care duc garoafe roşii şi le depun în faţa unuia dintre cele două monumente ale eliberării. Simt că ar fi stupid să-i întreb pe aceşti tineri ce gândesc despre starea ţării lor sau despre unirea cu România.

”Românii au fugit de aici în 1940 şi 1944. Ei au încoporat Basarabia prin forţa şi ş-au dat seamă ca oamenii nu-i vor aici. Aşa că ei n-au apărat acest pământ. Dacă ei ar l-ar fi iubit şi dacă l-ar fi considerat propriu, ar fi procedat altfel, nu?”, spune un dintre participanţi.

Chiar dacă istoria – locală şi internaţională – este mai complexă, în Bălţi ea nu poate fi explicată. La ultimele alegeri din Bălţi partidul de stânga pro-rus Partidul Nostru a obţinut 26 de mandate. Comuniştii şi socialitii au obţinut câte 3 mandate. Democraţii lui Plahotniuc au obţinut 2 mandate. Afirmările că intergrarea europeană va rezolva problemele Moldovei, va elimina corupţia, va renova clădirile în stare de degradare, va repara drumurile pline de gropi, şi va însănătoşi sistemul medical, ar putea fi convingătoare la Chişinau. Însă aici ele nu merg. Numele lui Plahotniuc nu va fi spus cu vocea puternică, însă eu aud: ”Ne integrăm atât de mulţi ani. Ce efecte vedem? Oare europenii împreună cu românii au făcut ceva bun?”

Oky, hai să presupunem că este doar o integrare după cuvinte şi că cea reală va fi mai benefică. Deci, de ce Europa nu se asigură ca autorităţi vor putea să-şi indeplinească programul real? Dacă ”nu, asta nu se poate face”, atunci europeni nu au grijă de Moldova.

Suntem deja o semi-colonie

În timp ce Adrian Candu prezintă încoporarea Moldovei în România ca un mare lucru, eu merg prin noroi şi zapada topită pe strada Columna (fostă strada Frunze) aşa că să ajung la sediul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. Toţi acolo sunt ocupaţi. Unioniştii şi-au completat marşul şi el poate fi uitat până la anul următor, însă alegerile pentru primar al Chişinăului se apropie. Partidul este focusat pe promovarea propriului candidat – Ion Ceban.

PSRM promite că va lupta cu oligarhia şi că nu-i e frică să pronunţe numele Maestrului Papuşilor. Deputaţii Bogdan Ţîrdea şi Vlad Batrîncea spun: Moldova este dintotdeaună în clasamentele celor mai sarace ţări europene, uneori precedată de Ucraina şi Kosovo, în funcţie de metodologie. Ea a fost pe locul întâi în în două clasamente lui WEF (Forumul Economic Mondial). În 2014 ea a fost lider între ţările cu cel mai corupt sistem judiciar. În 2017 a fost prima în lista ţărilor unde cele mai mari sume din fondurile publice sunt furate. Există mult de făcut şi de reparat.

Cât despre unioniştii români care au pierdut, promiţând că vor fi 100 000 de oameni la demonstraţia lor, dar de fapt ajungând la doar 1/10 dintre ei, socialiştii cred că nu este loc pentru un optimism excesiv. Ţîrdea exlică că manifestarea şi expoziţiile însoţitoare s-au îndreptat către opinia publică. S-a aşteptat că ele le îi vor convinge pe cei 70% dintre oameni, care se opun uniriii că ei sunt o minoritate şi că nu înţeleg drumul care trebuie urmat de ţara. Manevrele reale însă iau loc prin culise. De exemplu, Banca Transilvania din România a cumpărat un pachet de acţiuni ale lui Victorabank, cea mai mare bancă din Moldova. Transgaz din România a devenit proprietarul companiei pentru transport şi distribuţie a gazului natural din Moldva. Companiile de electrictitate sunt aşteptate să fie următoarele achiziţionate de către entităţi româneşti. La fel este situaţia în medii, de exemplu la câteva televiziuni şi ziare precum ”Timpul”, ”Jurnal de Chişinău” sau ”Ziarul de Garda”. Ţirdea nu are îndoieli: ”Suntem deja o semi-colonie”.

Este un diagnostic terifiant. Cum vor reacţiona socialiştii? Îl ascult şi nu pot să am încredere în ceea ce aud: Ţîrdea, un neo-marxist anunţat, declară că constituirea unui angajament către statul moldovean are o importanţă cheie. Este acelaşi stat, al cărui eşec discutam în acelaşi timp…

Identitate este foarte importantă, spune Ţîrdea. Iată de ce preşedintele Dodon a cerut producţia şi promovarea filmului ”Istoria Moldovei”. PSRM lucrează asupra unor serii de iniţiative, prin care să crească conştientizarea că moldovenii nu sunt români, că numele ”Moldova” este unul vechi şi că simţul de sepărare nu este o creaţie artificală.

De exemplu, Nichita Turcan, consilier din Chişinău întreabă autoritatea de transport public de ce anunţul în troleibusele. care se îndreptă spre strada Anton Crihan include informaţia că acest deputat a votat la Sfatul Ţării în sprijinul încoprorării Moldovei în România în 1918? Oare trebuie că astfel de lucru să fie subliniat în Moldova? Reacţiile mediilor sociale rămân entusiasmante, chiar după ce un alt activist social a amintit că troleibuzele nu promovează unionismul secret, pentru că atunci când se apropie de strada Serghei Lazo, ele informează cine este el (un lider al Revoluţiei din Octombrie).

Începând din mijlocul lui apriliei, socialiştii au început să organizeze evenimente, dedicate Zilei Victoriei (9 mai) şi preşedintele Dodon a vizitat multe memoriale militare. Se presimte că dacă sărbătorirea Zilei Victoriei este susţinută de preşedintele, ea va fi mai populară, decât cea de la sfârşitul lui martie. Asta va însemna ca unioniştii sunt în stare de retragere. Însă cealaltă parte nu doarme. Jurnalul prounionist ”Timpul” îl promovează intens pe Constantin Codreanu – candidatul Partidului Unirii Naţionale. În interviul scrie: ”Dezvoltarea R. Moldova este posibilă doar cu și prin România. Orice altă cale este o iluzie.”

Manipulând manipularea

Înainte de a părăsi Moldova, privesc încă o dată cele doua părţi ale monetei idenetitare. Privesc ”Istoria Moldovei”, care este recomandată de Dodon şi mă uit la o expoziţie de stradă despre unire, sponsorizată de unul dintre muzeele Bucureştiului.

Românii au dorinţă să vorbească despre tabara unionistă de la Sfatul Ţării moldovean, care a cerut că ţara lor să-i ajute în 1918. Însă ei nu vorbesc că partidele revoluţionare, în marea parte Partidul Socialist Revoluţionar, au fost cele mai populare din Basarabia. Rezultatele de la alegerile din 27 martie 1918 a fost contestabile.

Istoricul american, Charles King, unul dintre cei mai buni cercetatori contemporani, interesaţi de Moldova din secolul XX, spune că atunci când Sfatul Ţării lua deciziile sale cele mai importante, sediul lui a fost asediat de trupele regelui Ferdinand. Deputaţii, votând sub această presiune în susţinere unirii, au reuşit să formuleze un set de condiţii. Ei voiau o autonomie vastă pentru Basarabia şi garanţii că reforma agricolă deja aplicată va fi păstrată. La început, condiţiile au fost acceptate. După jumătate de an, în cadrul celui de al doilea vot, la miezul nopţii şi fără cvorum, pan-românii ”au respins” condiţiile. În cadrul întregii perioade interbelice Basarabia a fost cea mai săracă parte din regat, suferind revoltele ţaranilor desperaţi. A fost o zonă provincială în stare de emergenţă şi cu un număr de gandarmi în creştere. Am aflat despre revoltele din flmul moldovean. El îi prezintă pe ţarani ca patrioţi, care luptă pentru independenţă.

Nicio versiune a istoriei nu menţionează conflictul de clasă din 1918 în Basarabia. Ţarani au condus propria ”reforma agricolă”, luând sub control proprietatea marilor proprietari de pământ în timpul descompunerii imperiului. Nu este menţionată popularitatea Partidului Socialist Revoluţionar între muncitorii şi soldaţii, care se întoarceau de la frontul românesc. Nu menţionează faptul că atunci când armata românească a intervenit în Chişinău, în 1918, ea nu a izgonit de la putere pe partioţii moldveni, ci pe revoluţionari înarmaţi, care, bazându-se pe susţinerea soldaţilor şi muncitorilor, au preluat de la Sfatul Ţării controlul asupra oraşului în mijlocui lui ianuarie.

Astăzi aceste forţe sunt uitate în Moldova, pentru că forţele politice sunt de acord că ei nu trebuie să le permită oamenilor să amintească fostele lor revolte şi fostele visuri de liberare socială. Oameni pot gândi că ţara lor se descompune din cauza oligarhiei şi a integrării europene sau din cauza oligarhiei şi a influenţelor ruse. Oamenii pot dezbate atât cât vor despre identitate, să creadă că Moldova are viitor sau că trebuie să fie incorporată în România, sau să fie în susţinlere unei a treia opţiuni, declarându-se în opoziţia unirii şi căutând apoi de lucru în străinate, neputând să-l găsească în Moldova

Însă nu pot gândi despre aspectele practice, sociale, vii ale zilei actuale. Ei trebuie să se uite în continuare la jocul imaginilor în loc să urce pe scenă şi ia problemele sub propriul său control.

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

 

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s