Oare România renunţa la lupta sa împotriva corupţiei?

dragnea-iohannis-700x350
Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis (foto: CC BY-SA 2.0, CC BY-SA 3.0)

După ce Donald Trump a intrat în Casa Alba, vecina din nord este unul dintre teritoriile unde are loc confruntarea globală între forţele progermane şi cele antigermane. Lupta lor decurge pe campul anticorupţiei

Vladimir Mitev

Acest articol a fost publicat pe 5 iunie 2018 pe site-ul şi în ziarul ”Cuvânt”. 

Oare a venit sfârşitul luptei împotriva corupţiei din România? Întrebarea probabil a trecut prin minţile mai multor oameni, după ce pe 30 mai 2018 Curtea Constituţională a României a dispus că cererea ministrului de justiţie, Tudorel Toader, din 22 februarie pentru revocarea şefei DNA este legitimă (pentru că după părerea curţii toţi procurorii sunt subordonaţi ministerului). Curtea totodată a definit ca refuzul preşedintelui, Klaus Iohannis, să îndeplinească voinţa lui Toader este neconstituţional. Cu alte cuvinte – curtea constituţională a spus că Iohannis – considerat un stâlp al luptei anticorupţie, trebuie, figurativ spus, să taie o parte din corpul său politic, semnând ordinul de revocare a Laurei Koveşi.

După părerea unor feţe recunoscute a anticorupţiei româneşti, precum judecatorul Cristi Dănileţ decizia CCR întoarce România înapoi în 2004, când sistemul politic controla sistemul judiciar. Anume în 2018 CCR mai întâi a decis că procurorii sunt numiţi de ministrul justiţiei, adică de o persoană politică, iar acum adăugă că aceeaşi persoană are dreptul să îi revoce pe şefii procuraturilor.

În anul 2004 a fost infiinţată instituţia predecesoare a DNA după ce secţia pentru anticorupţie a procuraturii generale a fost restabilită într-o instituţie separată. În ajun de intrarea în UE, şi după ce Traian Băsescu a fost ales ca preşedinte, Bruxelles-ul a aflat despre această transformare şi a propus să ajute cu reformele judiciare. Monica Macovei a devenit ministrul justiţiei şi schimbări legislative importante au intrat în vigoare. Esenţa reformelor de atunci şi de mai tâtziu este descrisă de experţii români în anticorupţie simplu: procurorii şi judecatorii primesc garanţia că nu datorează explicaţii şi nu sunt dependenţi de polticieni şi că dacă există suspiciune în profesionalismul muncii lor, ea va fi evaluată de alţi magistraţi, şi nu de factori politici.

Această independenţa a sistemului juridic a dus la condamnarea multor figuri politice de rang înalt în perioadă de după 2012, şi a făcut anticorupţia românească un model pentru export în regiune. Mediile româneşti au scris deseori că lupta împotriva corupţiei este un mijloc pentru a schimba elita politică, pentru a moderniza ţara după un model occidental, pentru a curaţa peisajul societăţii de dinosaurile tranziţiei. După tranziţia care a dus la îmbogaţirea unor oameni aleşi şi la săracirea unor părţi mari din populaţie, românilor le plăcea să vadă persoane publice cu trecut murdar şi cu comportament cinic, mergând cu cătuşe şi în spatele gratiilor.

Însă tot timpul anticorupţia a fost şi criticată. De exemplu, că se înfaptuieşte sub dictatul serviciilor de informaţie şi că duce doar la curăţarea oponenţilor lor. A fost spus că lupta aceasta nu se focusează împotriva corupţiei capitalului străin, ci că îi elimină doar pe reprezentanţii business-ului autohton şi pe baronii locali. A mai fost adăugat că România a devenit ”ţara procurorilor”, unde mulţi care servesc instituţiile de stat le este frică să-şi asume responsabilitatea pentru munca şi nu semnează documente, pentru că s-ar putea să li se facă şi lor un dosar. Chiar au existat critici că indiferent de multele condamnări efective, nivelul recuperirii sumelor furate este insignificant – în jur de 5%. Adică, anticorupţia a fost definită de adeversari ei ca un spectacol, în care pe la televiziuni sunt arătaţi oameni cu cătuşe, fără să le fie aplicată o pedeapsă pe plan financiar, aşa că hoţii au rămas bogaţi şi după ce au ieşit din puşcarie.

Toate argumentele pentru şi împotriva luptei împotriva corupţiei din România în ultimul an şi jumătate, se reduc la discuţia pentru şi împotriva şefei DNA – Laura Koveşi. Decizia Curţii Constituţionale de la 30 mai este un fel de punct culminant în conflictul între susţinatorii şi oponenţii anticorupţiei în felul în care ea este aplicată deocamdată. Însă înainte de a ne gândi ce poate urmă, merită să vedem încă o dată contextul – nu cel al luptei împotriva corupţiei, ci al politicii româneşti.

După ce Donald Trump a venit la putere în Casa Albă în diferite locuri din lume s-a conturat clar un front geopolitic între susţinatori şi oponenţi Germaniei (şi UE). Preşedintele american treptat distanţează ţara sa de legătura privilegiată pe care UE cândva a avut-o cu Statele Unite. Sub influenţa forţelor proisraeliene din SUA şi din lume, Trump s-a retras din acordul nuclear al grupului celor şase (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China) cu Iran şi a introdus sancţiuni noi împotriva Republicii Islamice. UE a arătat că nu va urma politica americană cu privire la Iran şi că va căuta posibilităţi pentru companiile europene să dezvolte legături cu ţara unde se vorbeşte limba persană.

Această divizare între forţe proisraeliene şi progermane a aprăut şi în România, după ce figura puternică în spatele guvernului – liderul socialdemocraţilor Liviu Dragnea, a anunţat intenţiile sale să mute ambasada română în Israel, din Tel Aviv în Ierusalim. Un memorandum în acest sens a fost semnat între guvernul din Bucureşti şi statul Israel fără să fie cerută opinia şi ţinut cont de dezacordul preşedintelui Klaus Iohannis. Iohannis este neamţ etnic şi este faţa proeuropeană a politicii române, în timp ce guvernul şi Liviua Dragnea folosesc retorică antieuropeană.

În primavara aceasta liderul Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a depus o plângere la procuratura românească, acuzându-i pe Dragnea şi pe premierul Viorica Dăncilă de ”înaltă tradare” pentru că au încheiat memorandumul cu Israel, care ”calcă în picioare” ”interesele fundamentale ale României”. La rândul său Iohannis i-a cerut demisia premierului Dăncilă, aşa că să pot veni, după spusele lui, conducatori „competenţi”. Dăncilă este deseori ironizată în reţelele sociale din cauza limbii sale române eronate şi lipsa de călităţi. Dar şi Iohannis este criticat din cauza unor deficite poltice şi personale.

Şi anume în acest context devine foarte interesant ceea ce urmează. Oare este posibil că Iohannis singur să realizeze un gol în propria sa poartă, îndeplinind voinţa Curţii Constituţionale? Oare lupta împotriva corupţiei va înceta, dacă Koveşi va fi revocată sau dimpotrivă – anticorupţia se va purta în continuarea, dar lupta actuală este doar cine o va conduce şi împotriva cui va fi îndreptată? Oare este posibil să fie rezolvată definitiv contradicţia între forţele progermane şi proisraeliene, dacă în plan internaţional ea încă n-a ajuns la culmea sa?

La utimă întrebare se pare că e cel mai uşor de răspuns. Astfel de competiţii geopolitice sunt dificil de rezolvat definitiv într-o ţara separată, din moment ce continuă la nivel global. Este interesant în ce măsură românii însuşi sunt în conflict cu sine, şi în ce măsură pe teritoriul lor pur şi simplu au loc contradicţii internaţionale.

Chiar şi cei mai mari experţi în lupta împotriva corupţiei – precum Codru Vrabie, nu se pronunţa categoric despre viitorul ei. Există o opinie că anticorupţia îşi are rădăcinile sale adânci în societatea şi statul român, şi că nu poate înceta uşor. Într-un interviu acordat site-ului Baricada, Vrabie spune: ”Lucrurile încă sunt destul de încâlcite şi nu cred că se pot face predicţii despre noul drum pe care îl va urma anticorupţia din România–vedem doar că suntem la o răscruce… e posibil ca lupta împotriva corupţiei din România să ia o nouă formă, dar nu cred că va înceta. Probabil că rolul DNA va fi diminuat, pentru că modificarea legislaţiei penale va face mult mai dificilă munca procurorilor anticorupţie.”

Atitudinea lui Iohannis ca lider al forţelor proeuropene din România merită o observare mai atentă în următoarele zile şi săptămâni. Pe 2 iunie el a primit în München premiul ”Franz Josef Strauss” al Fundaţiei Hans Seidel – fundaţia politică a Uniunii Creştin Sociale din Bavaria. Întoarcerea lui Iohannis în România şi mişcările lui următoare sunt aşteptate cu interes. După părerea mea, preşedintele român nu-şi va permite să meargă împotriva electoratului său şi să tragă împotriva aliaţilor săi poltici (precum Koveşi).

Există o ipoteză interesantă – că pot urma acţiuni lui Iohannis, care să fie semiconstituţionale-semineconstituţionale. Unii îl sfâtuiesc să încerce prin proceduri juridice diferite, sau prin convocarea unui referendum să încerce să neutralizeze decizia Curţii Constituţionale de la 30 mai. Există şi ipoteză că dacă el nu realizează această decizie, nu este sancţiune care să-i fie aplicată. Bineînţeles, este posibil în astfel de caz socialdemocraţii să dea drumul unei proceduri de impeachment şi să organizeze referendum pro şi contra unei demisii a şefului de stat. Astfel de acţiune va dura în timp şi nu este prea probabil să ducă la o rezolvare categorică a contradicţiilor între tabara lui Iohannis şi tabara lui Dragnea. Este de notat poziţia ambasadei americane despre cazul cu decizia Curţii Constituţionale. Ambasada a spus că urmăreşte situaţia, dar nu va intervine în afacerile interne româneşti.

Cu Trump în Casa Albă socialdemocraţii se pare că se simt puternici şi în atac. Indiferent de asta însă, ei deja de un an şi jumătate încearcă diverse acţiuni pentru a slăbi lupta împotriva corupţiei, dar progresul lor e încet. Probabil cea mai sigura prognoză este că conflictul politic din România va fi rezolvat abia când se găseşte o soluţie la nivel internaţional, pentru că lupta locală este în funcţie de bilanţele externe.

Koveşi, de multe luni are o prezenţă mediatică modestă. Dacă românii vor fi tentaţi să elimine, sau să schimbe modelul lor de anticorupţie, asta probabil îi va influenţa şi pe fanii lui din Bulgaria. Vestea bună este că în ultimii ani, noi, bulgarii, am început să urmărim mai des ce se întâmplă la vecinii din nord. Înţelegând procesele de acolo, poate că vom obţine istrumentele, prin care vom putea înţelege mai bine şi contradicţiile noastre politice…

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s