Paul Negoescu: Cum se face o comedie românească de succes comercial

Paul_Negoescu_01-700х350
Paul Negoescu (foto: Joe Mabel, CC BY-SA 4.0, via Wikipedia Commons)

Convorbire cu regizorul român despre succesele lui în cinematografie, despre reformele din domeniul acesta în România şi despre colaborarea româno-bulgară în cea de-a şaptea artă

Elena Vladova

Spre surpriza regizorului Paul Negoescu şi a întregii echipe a comediei ”Doua lozuri”, filmul independent şi cu buget redus, care a fost filmat în numai 15 zile, a devenit filmul cu cel mai mare succes comercial din întreaga istorie a cinematografiei româneşti. Filmul a fost prezentat în cadrul programul aferent al ”Focusului Balcanic” la ediţia 36-a a Festivalului ”Trandafirul de aur” care a fost şi motivul venirii regizorului la Varna. Filmul lui cel mai nou – ”Povestea unui pierde-viaţă” este o coproducţie cu Bulgaria.

Paul Negoescu, a fost deja de multe ori în Bulgaria şi datorită muncii sale ca cineast, dar şi ca turist. Este născut în Bucureşti. A studiat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografi ”Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. Filmele lui de scurt metraje au fost proiectate şi premiate la cele mai mări festivaluri mondiale. A fost oaspetele festivalului pentru filme de scurt metraj ”La Castel” din Balcic. A fost membru juriului la Festivalului Internaţional pentru filme de scurt metrajă ”Filmini”. Primul lui film de lung metraj ”O lună în Tailandă” a fost premiat cu premiul Fipresci al Sofiei Film Fest 2012. Premiera românească a filmului lui ”Povestea unui pierde-viaţă” a avut loc la sfârşitul lunii septembrie 2018.

Acest articol a fost publicat pe 7 octombrie 2018 pe site-ul Revistei Urbane. 

V-aţi aşteptat la un astfel de succes comercial al filmului ”Doua lozuri”?

Nu. Succesul a fost mai mare, decât m-am aşteptat. Filmul a fost proiectat în multe săli de cinema din România, a fost vândut televiziunii, a fost vândut în Italia, în China, în Marea Britanie. A participat la treizeci de festivaluri. Budgetul lui este de 30 000 de euro. În mod normal aceasta a suma numai pentru o singură zi de filmare. Spre comparaţie, bugetul noului meu film este de 900 000 de euro. Nimeni din echipa filmului ”Doua lozuri” n-a primit onorarii. Cei trei actori protagoniştii sunt producatorii filmului şi sunt cunoscuţi în România. Actorii în rolurile secundare, de asemenea au participat fără a cere plată, pentru că în timpul filmării erau încă studenţi. Eu ca scenarist şi regizor, Ana ca operator, şi ceilalţi din echipa de filmare, am muncit fără plată. Iată de ce bugetul este atât de mic. Am găsit câţiva sponsori – companii de reclamă. O treime din buget este din partea studenţilor, din bursele lor. HBO a participat cu o anumită sumă contra dreptul de difuzare a peliculei. Am folosit echipamentul de filmare a companiei mele şi a unor prieteni. O companie de postproducţie ne a prestat servicii grătuite în schimbul unei părţi din veniturile după difuzarea filmului. L-am filmat în 15 zile. De fapt am făcut acest film cu prietenii. El a devenit cel mai de succes comercial în clasamentele româneşti în întreagă isorie a cinematografiei noastre, şi în ultima instanţă, toţi cei care au participat în crearea lui au primit remuneraţii.

Protagoniştii provin dintr- un mic oraş de provincie. Unde a fost filmată pelicula?

În locuri diferite, pentru că am încercat peste tot să nu plătim pentru asta. Am filmat în Ploieşti, în Bucureşti şi în unele oraşe mici din apropierea capitalei. Mergeam pentru o zi, filmam şi ne întorceam. Ne-am dus în Giurgiu, Turnu Măgurele, Olteniţa, Alexandria, Buzău. Scopul nostru a fost să filmăm în localităţi care par abandonate. Toate aceste oraşe nu prea departe de Bucureşti sunt mici, dar din cauza apropierii lor de capitală există mişcare în ambele direcţii. Am vrut să construiesc imaginea unui oraş abandonat, în care nimic nu se întâmplă, dar de fapt se poate întâmplă orice.

Povestea este inventată?

La baza ei stă o povestire a scriitorului şi dramaturgului român, Ion Luca Caragiale, care a fost scrisă la începutul secolului XX. În textul original protagonistul participă la o lotarie şi pierde toate biletel sale, care sunt câştigătoare. Însă la sfârşit, găseşte unul dintre ele. Mi-a plăcut povestea cum un om încearcă să găsească biletul său căştigator pierdut. Am transpus-o în timpul de astăzi. Spectatorii râd mult la scena din film când poliţistul opreşte măşină cu cei trei protagoniştii şi ei afirmă că ea este albă. Scena aceasta este foarte cunoscută în România. Este o întâmplare adevărată, care mi-a fost povetită de un prieten, care a trăit-o.

Noul dvs. film este o coproducţie cu Bulgaria, care înseamnă că aveţi anumită idee despre cum se finanţează filmele la noi. Cum stau lucrurile în România?

Acum câteva luni am citit un interviu interesant cu un regizor bulgar. Situaţia în ambele ţări este foarte asemănătoare. Noi avem o lege privind cinematografia care se aplică din 2005 încoace. Pe vremea când a fost înfiinţată, ea era benefică pentru regizorii începatori, le dădea posibilitatea să facă filme şi să participe la festivaluri, de fapt tocmai asta a contribuit pentru valul românesc din cinema. În acelaşi timp, însă această lege are multe dezavantaje în alte sfere ale industriei noastre de cinema. De exemplu, coproducţiile minoritare sunt o problemă. Filmele româneşti folosesc subvenţii de stat, dar ele nu pot depăşi 50% din buget. Cele 50% care rămân trebuie finanţate din alte surse, şi cum România nu are multe alte surse televiziunea română, unele fonduri locale, noi suntem nevoiţi să facem coproducţii. Ultimul meu film este o coproducţie a companiei mele cu Screening Emotions din Bulgaira. Marea mojoritate a regizorilor români de film căută finanţare din alte ţări, cum am făcut eu cu Bulgaria. În acelaşi timp este dificil de exemplu Bulgaria să primească bani din România pentru coproducţie, pentru că legea noastră privind cinematografia nu acordă această posibilitate pentru coproducţiile minoritare. Centrul nostru de film nu face concursuri pentru coproducţii minoritare. Aceasta este una dintre probleme. Un neajuns al legii este că dă prea mare priotritate filmelor de autor făcute pentru festivaluri. Este dificil să primeşti bani pentru un film mai comercial, care se aşteaptă să aibă mulţi spectatori. Sponsorii privaţi nu sunt stimulaţi să investească bani într-un film independent.

Un alt neajuns al legii este difuzarea. 90% din sălile de cinema din România sunt închise. Avem multe multiplexuri, dar nu avem săli de cinemă. În anul 2016, guvernul a cerut că noi – cineaşti, să scriem un proiect de lege privind cinematografia. Am fost în grupul de focus împreună cu Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu şi încă 2-3 regizori. Am făcut un proiect de lege, prin care am încercat să corectăm neajunsurile menţionate. După ce guvernul s-a schimbat (în începutului anului 2017 – nota traducătorului), noul guvern a blocat procedura promulgării legii şi acum suntem din nou în aceeaşi situaţie, în vigoare este vechea lege. Nu de mult, Centrul nostru naţional de film a propus o lege nouă, care este aproape de ceea ce am scris. Câteva dintre propunerile, pe care noi le-am dat sunt încluse în textul acestui proiect de lege. Acum aşteptăm să vedem ce va decide guvernul. El nu prea are grijă de indutsria de cinemă. Guvernul nostru este plin de oameni care au avut probleme cu legea, care participat în afaceri murdare şi fac business cu statul, fiind acuzaţi de corupţie. Guvernul nostru încearcă să schimbe Codul Penal, aşa ca să ascundă problemele, aşa că cinematografia este ultima lor grijă.

Dar nimeni nu poate nega succesele cinematografiei noi româneşti în străinatate…

Pe nimeni nu îl interesează asta. Cu noul meu film am dovedit că se poate face şi cinematografie comercială de succes. Cred că dacă se va schimba legea noastră de cinema, va fi dată posibilitatea mai multor investitori privaţi să dea subvenţii pentru cinema, aşa că anual în România să pot fi create câteva bune filme comerciale. În momentul de faţă este dificil un film românesc să între în topul celor 10 cele mai vizionate pelicule din ţară. Majoritatea spectatorilor românii se uită la producţiile din Hollywood. Într-o industrie de film care funcţionează normal, ar trebui să avem cel puţin un film român în topul 10. Nu este suficient să avem succes în străinatate. Trebuie să avem succes şi în ţara noastră.

Ce fel de protagonist aveţi în noul dvs film ”Povestea unui pierde-viaţă”?

Este o comedie, dar de alt tip. Dacă îl pot compara cu ”Doua lozuri”, noul film este mai mult în stilul lui Woodie Allen. Este filmat numai în centrul Bucureştiului. Protagonistul este un profesor universitar, profesor de matematică, care are multe aventuri cu femei mai tineri, majoritatea dintre ele find fostele lui studente şi în general studente la universitate. La un moment dat, el trebuie să-şi schimbe viaţa, pentru că prietena lui rămâne însărcinată. În genertal este o poveste despre un bărbat care refuză să se maturizeze. Specialiştii design-ului costumelor, machiajului şi ai coafurele sunt bulgari. Tot bulgari sunt şi inginerul de sunet, fotograful, compozitorul (Hristo Namliev). Sunt mulţi bulgari în echipa tehnică. Am folosit echipament de la New Boyana Film Studios. Premiera internaţională a filmului va avea loc în noiembrie în cadrul festivalului din Talin, Estonia. Probabil filmul va fi proiectata în Bulgaria mai întâi la festivaluri, şi după aceea pe marele ecran. .

Comedia este genul dvs preferat?

Filmele mele de scurt mertraj şi primul lung metraj nu sunt comedii. Nu mi-am propus să fac numai comedii. În viitorul apropiat doresc să mai fac încă doua filme. Unul va fi un fel de continuare a lui ”Doua lozuri” cu aceiaşi protagonişti şi aceiaşi actori, dar în alte situaţii. Scenariul este deja gată. Va fi tot un film cu buget redus. Voi începe lucrul la el în curând, pentru că este un proiect independent. Al doile proiect este o dramă istorică, am început deja să lucrez la scenariu. Pentru acest film este necesar un buget mai mare. Voi candida pentru finanţare în România şi voi căuta coproducatori şi subvenţii din UE. Asta va lua aproape doi ani. Filmul va fi consacrat răscoalei ţăraneşti din România din 1907, care a fost înecată în mult sânge. Atunci 75% din populaţia ţării era analfabetă. Ţaranii aveau statutul de sclavi. Cred că unele dintre problemelе de atunci sunt actuale şi astăzi în România. Nimeni nu se interesează de păturile de jos ale societăţii, de ţaranii agricultori. Mulţi români astăzi, care nu sunt bogaţi şi locuiesc în zone mai izolate, nu au acces la educaţie, nu au de lucru şi mulţi dintre ei emigrează în Spania, Germania, Italia. Am citit o statistică, că româniii ocupă locul doi de emigrare din lume, după sirieni, iar în România nu avem nici răzoi şi nici dezordini politice.

În ultimii ani patru milioane de români au plecat din ţară pentru a-şi găsi de lucru în străinătate. Îmi imaginez că situaţia este similară cu cea din Bulgaria. Când călătoream cu măşina spre Varna, am văzut sate depopulate, pe străzi nu erau oameni. Nimanui nu-i pasă despre soarta acestor oameni. Nu există măsuri guvernamentale pentru educaţia lor, săli se dea locuri de muncă, să se cpnstruiască infrastuctură, aşa că să-şi poată lucra mai uşor pământul.

Citeşte în limba bulgară!

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s