De ce a meritat Bulgaria să-i fie rușine pentru tragedia Victoriei Marinova

victoria-700x350
Vigil în memoria Victoriei Marinova din Sofia (foto: Ivailo Atanasov, Baricada)

Premierul Boiko Borisov a fost supărat întreaga zi de miercuri, acuzând instituțiile de presă, opoziția şi străinii. Borisov crede că doar ele sunt de vină pentru ”denigrarea” statului, care a ajuns prin conducerea lui în situația în care tuturor să li se pară verosimil că o jurnalistă poate fi ucisă pentru că a îndrăznit să atinge tema corupției

Kadrinka Kadrinova

Acest articol a fost publicat pe 11 octombrie pe secţia românească a Baricadei. 

Pe 7 octombrie 2018 Bulgaria şi întreaga lume au fost şocată de uciderea monstruoasă a jurnalistei Victoria Marinova, care lucra pentru televiziunea regională TVN din oraşul Ruse. Așa cum relatează Radioul Naţional Bulgar Victoria ”a fost faţa frumoasă de către ecranul TV, care îi făcea pe oamenii să le placă duminica, povestindu-le lucruri despre persoane interesante, idei inedite, manifestări ale compasiunii şi grijă pentru cei mai slabi”. Fără a fi jurnalist de investigație, presa internaţională s-a grăbit să-o prezinte ca pe o martiră a jurnalismului. S-a întâmplat probabil pentru că ultima emisiune a ei a fost realizarea de către un coleg de-al ei a unui interviu cu Atiila Biro din Rise Project şi Dimităr Stoyanov din Bivol – doi jurnalişti care s-au ocupat de investigaţia ”GP Gate” în legătură cu care au fost temporal reţinuţi de către poliţia bulgărească în septembrie. Pe 10 octombrie 2018 la o conferinţă de presă din Sofia a fost anunţat faptul că în Germania a fost reţinut suspectul pentru crimă. S-a declarat că el a înfaptuit crima din motive sexuale, a furat unele bunuri ale victimei, găsite în casa lui din Ruse, iar ADN-ul lui fiind găsit pe corpul victimei.

Coşmarul în care trăim cu toţi de la 7 octombrie încoace, când am aflat despre uciderea înfiorătoare în Ruse a jurnalistei Victoria Marinova, s-a soldat cu o rezolvare pe placul puterii. Premierul Boiko Borisov, procurorul şef Sotir Ţaţarov şi ministrul intern Mladen Mladenov au făcut conferinţa de presă pe ziua de 10 octombrie, informând despre pistele din investigaţiile şi despre arestarea în Germania a persoanei, care este considerată, conform dovezilor adunate, făptuitorul crimei – Severin Krasimirov, pe vârsta de 21 de ani.

Dacă discursurile lui Sotir Ţaţarov şi Mladen Mladenov au fost ţinute mai degrabă într-un ton expert, intervenţia lui Boiko Borisov, lasată pentru final, s-a ţintit la exprimarea unei pozţii oficiale de evaluare de către guvern a reacţiei furtunoase după tragedie, reacţie, care a venit de către societatea şi presa din Bulgaria şi a fost însoţită de un echou puternic din străinatate.

Vorbind în stilul său caracteristic – cu fraze incoerente, premierul şi-a exprimat indignarea față de presa bulgară şi de forţele politice, care au interpretat cazul de așa natură încât denigrează Bulgaria la nivel internațional. Borisov s-a declarat de asemenea ofensat de comentariile critice a demnitarilor europeni cu râng înalt, care i-au ”presărat” tweet-uri. Borisov a mai remarcat că timp de trei zile a citit ”lucruri monstruoase despre Bulgaria şi niciunul dintre ele n-a fost adevărat”. A subliniat: ”N-am meritat absolut deloc, vorbind ca stat, să fim denigraţi astfel, în timp ce toţi cei implicați lucrează nu la 100%, ci la 1000%.”

Datele despre procentele se referă la munca organelor specializate de investigare a crimei petrecute. Însă prima parte a frazei dă un semnal din care putem deduce că prim-ministrul percepe întreaga muncă a statului pe care el îl conduce ca fiind totalmente corectă şi nemeritând ploaia de comentarii şi verdicte privind corupţia şi situaţia dificilă a libertății de exprimare din Bulgaria. Evident, nu-i trece deloc prin cap faptul că dacă peste tot în lume ar putea fi perceput ca normal că o jurnalistă din Bulgaria este ucisă, pentru că a făcut o emisiune despre caz de corupţie, atunci ceva nu sta deloc bine cu ”imaginea” ţării noastre. Această problema a imaginii nu a început de la 7 octombrie încoace. În plus, ea nu se datorează ”mail-urilor” a unor ”politicieni de culoare albastru şi roşie” (cele două partide mari ale tranziţiei din ani `90 au purtat culorile respective: roşu – socialişti, albastru – democraţi/anticomunişti – nota traducatorului). Nu se datorează şi interpretărilor mediatice. Nu se datorează ”spitzenkandidat-ului” pentru postul de preşedinte a CE din rândurile Partidului Popular European Manfred Weber, care i-a legat într-un tweet propriu pe Victoria Marinova cu jurnaliştii Daphne Galizia din Malta şi Ján Kuciak din Slovakia.

Nu, reacţia dureroasă şi extremă la noi şi în străinatate se datorează unei singure cauze: condiţiile din ţară, care au fost cultivate timp de ani întergi de către conducători – lucru care a permis corupţiei să înflorească, iar presa să fie zdrobită. Nu conspiraţia mondială, ci aceste condiţii au făcut aşa că primul impuls la noi şi în lume să fie conectarea între crima monstruoasă împotriva Victoriei Marinova cu profesia ei. Tutoror îi s-a părut logică astfel de conexiune.

Apropo, exact această conștientizare a propriei responsabilități l-a ocolit pe premier! Pentru că guvernul lui este responsabil pentru situaţia la noi. În loc de să-și asume responsasbilitatea, el ne serveşte mai mult din ceea ce ne-a servit şi mai devreme. Media, opoziţia şi străinii sunt de vină.

Adevărul este că nu sunt puţini jurnaliştii care în aceste zile nu s-au obosit să repete că înainte de a se trage concluzii despre crima concretă este necesar să aşteptăm rezultatele investigaţiei. Dar premierul nu doreşte să-i audă şi pe ei. Pentru că aceste comentarii mai continuă – că indiferent de motivul crimei, şi oricine ar fi făptuitorul ei, responsabiltitatea este a ţării, care permite astfel de grozave lucruri să se întâmple cetăţenilor ei. Nu contează dacă acești cetăţeni sunt jurnalişti, directori, pescari sau oameni fără adăpost.

În reacţiile din ultima zi a existat încă o perspectivă importantă cu privire la tragedia Victoriei Marinova. Anume, că ea este un exemplu terifiant pentru violenţa asupra femeilor. Acest aspect n-a găsit ecou în media importante Bulgaria. În discuţiile înfierbântate purtate pe reţelele sociale fiecare om care îndrăznea să menţioneze această problemă a fost atacat ca aparător al Convenţiei de la Istanbul, condamnată în comun de toate forţele politice la noi. Numai că numele documentului acesta spune clar: Convenţia a Consiliului Europei pentru prevenire şi lupta contra violenţei asupra femeilor şi violenţei domestice.

Dacă prin vreo minune această convenţie ar fi ratificată, asta nu înseamnă că cazurile violenţei acestea vor fi reduse automatic. Dar existenţa ei în lumea legală ar putea împinge către introducerea unor schimbări legislative, care să măresc pedepsele pentru astfel de abuzuri. Pentru a se întâmpla asta trebuie ca cel puţin unul dintre partidele politice să propună astfel de demers în parlament. Adică, să-şi dea seamă că este vorba de apărarea vieţii unor femei şi copii în carne și oase, să nu trăiască cu fantoma aşa-numitelor ”genderi” (denumirea ”genderi” a fost folosită pentru a-i denigra pe cei care apărea Convenţia de la Istanbul şi pe scurt înseamnă că ei promovează o ideologie „a genului”, care afirmă că sunt mai multe genuri decât cel bărbatesc şi cel feminin – nota traducatorului).

Din pacate, având în vedere realităţile noastre locale poate este posibil chiar să nu învaţăm nimic despre cazurile terifiante precum cel cu Victoria Marinova, dacă victima nu este jurnalilstă. Numelele unor peste 20 de femei ucise în Bulgaria nu fac parte din statistica poliţiei, pentru că sunt considerate ”crime de gealozie” şi rezultatul unor relaţii de familie. Asta a fost anunţat pe 9 octombrie 2018 pe Radioul Naţional Bulgar de către Nadejda Stoiceva de la Fundaţia ”Anumus”, care susţine femeile victime a violenţei.

Cealaltă tema fierbinte este ura interetnică. Ea inevitabil se va încalzi odată în plus după ce a fost arătat cu deget suspectul principal pentru abuzurile grave şi uciderea Victoriei Marinova. După ce a fost anunţat că el provine din cartierul romilor din Ruse, de unde a fugit în Germania, imediat după ce a înfăptuit crima, unele instituții de presă au început să repete faptul că, așa cum afirma alți locuitori ai cartierului său, că el nu este rom, ci turc.

Ce ar putea înțelege din aceste clarificări suplimentare presa şi demnitarii străini, care şi-au abătut atenţia asupra Bulgariei odată cu acest caz? Că aşa se face un mesaj nu către ”spitzenkanidaţii” pentru CE , ci către spitzcomandele locale ale naţionaliştişor care ar trebui acum să se grăbească să bată romi şi să distrugă getourile lor? Ce fel de stat de drept suntem şi ce fel de fantasme bântuie conştienţa maselor, dacă avem nevoie de astfel de acțiuni ”de prevenire”?

Ce fel de ecou va avea în acest context cealaltă drama, care a avut loc ieri la o luncă pe lânga Montana, unde un bărbat, cărui identitate este deja stabilită de către poiţie, a tras în capul unui băiat rom pe vârsta de 17 ani, care a trecut cu bunicul său cu căruţa printr-o proprietate privată? Se va contura un cor de voci care să sară în apărarea celui care a tras, pentru că apărase ”sfânta proprietate privată”? Se va ridica corul de voci împotriva romilor, care, după versiunea populară venise ”să fure lemn” sau chiar pentru a cosi iarbă ”privată” pentru cai, cum povesteşte bunicul supravieţuitor? Vor fi auziţi vocile, care avertizează că timp de mulţi ani are loc o marginalizare sistematică socială, culturală şi educaţională a unei etnie, cu privire la care se generează numai ura şi respingere şi că asta nu va duce la nimic bun?

Asta e tot o parte din groaza, în care trăim şi care nu loveşte ca scurtcircuit numai când au loc cazuri cutremurătoare precum cel cu Victoria Marinova.

Întorcându-ne la responsabilitatea puterii, nu avem cum să nu subliniem, că puterea însăși este de vină pentru ceva: că chiar dacă dosarul judiciar împotriva ucigaşului jurnalistei din Ruse ar fi perfect ca munca germană (suspectul a fost reţinut în Germania şi în cadrul investigaţiei are loc colaborare germano-bulgară – nota traducatorului), o parte din reprezentarea socială și din suspiciunea că această crimă este rezultatul unor ordine şi legături cu privire la cazul de corupție va rămâne. Va rămâne și ideea că de fapt publicului larg îi e aruncat un făptuitor convenabil. Atât de scăzută este încrederea în instutţiile statului, atât de disperată este populaţia de confruntările sale zilnice cu realitatea noastră deformată, atât de dramatică este descompunerea valorilor şi a legalităţii, că într-adevăr fiecare om poate crede orice.

Dacă ar fi adevărat ceea ce premierul Borisov a declarat în fața jurnaliştilor – că ei n-ar fi fost puterea a patra, ci puterea întâia şi iată de ce trebuie să se comporte responsabil, și dacă presa e prima putere, atunci, ce caută el în ea? Mai bine să o cedeze jurnaliştilor!

Citeşte în limba bulgară!

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s