Întâlnirile lui Ivan Stankov cu literatura română

stankov-3-700x350
Ivan Stankov (foto: YouTube)

Fragmente dintr-un interviu cu scriitorul bulgar – despre comunicarea lui cu literatura română şi despre cunoştinţa cu Mircea Cărtărescu

Aceste fragmente sunt preluate din interviul Andreei Apostu, de la site-ul Bookaholic, cu acordul site-ului. Ivan Stankov este istoric literar bulgar, profesor universitar şi traducător de literatură română în limba bulgară. Timp de mulţi ani el întreţine o prietenie apropiată cu scriitorul român Mircea Cărtărescu.

”L-am întânit pe Ivan Stankov la librăria Humanitas Cișmigiu într-o dimineață friguroasă de noiembrie”, povesteşte Andreea Apostu – absolventă a Facultăţii de Litere, secţia de Literatură Universală şi Comparată şi colaboratoare a site-ului Bookaholic. Ivan Stankov a fost la Bucureşti în noiembrie 2018, pentru lansarea volumului său ”Amintiri depre apă (re minor)”, tradus de Mariana Mangiulea Japot – profesoară de limbă bulgară la Universitatea din Bucureşti. Lansarea cărţii a fost o ocazie pentu site-ul Bookaholic şi, pentru Andreea Apostu, să-i dea cuvântul lui Ivan Stankov, să povestească povestea sa de dragoste pentru literatura română.

Cum Ivan Stankov a învăţat limba română?

Am învățat limba română în câteva etape. Prima etapă a fost în copilărie. Până la 5 ani, am stat în satul meu natal, care e pe malul Dunării, și acolo se mai vorbea română, sârbă și bulgară, bineînțeles. La 5 ani, am plecat cu familia mea la Ruse și a început uitarea. Apoi, la facultate, am făcut Litere la Veliko Târnovo, unde era pe atunci o lectoriță de limba română. Pe vremurile acelea, nu se făcea română la Universitate, dar era facultativ, așa că m-am dus la curs. Ea era foarte drăguță, ne-a luat cu cântece copilărești, cu versuri din Eminescu și de atunci am în memorie multe poezii românești: „Vezi rândunelele se duc,/ Se scutur frunzele de nuc,/ S-așează bruma peste vii /– De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?”, „Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării/ Dă un orizont nemărginit/Singurătății mării”. Știu multe.

Etapa cunoaşterii mai profunde a literaturii române:

Apoi, fiind deja profesor la universitate, am obținut un concurs pentru un post de lector la Universitatea din Craiova, în 1998. Și patru ani am fost la Craiova. Acolo a fost prima mea întâlnire cu marea literatură română. Neavând studenți la început, adică încă nu începuse anul universitar, am mers prin librării și am cumpărat câteva cărți. Una dintre ele era un volum foarte frumos, „Simbolismul românesc”, și, neavând ce să fac, am început să traduc simboliștii români. Și am văzut eu: „George Bacovia, wow, ce ușor!”. A mers ca și cum ar fi scris în bulgară. Apoi Dimitrie Anghel, „Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi goale!”. Cu Minulescu am avut primele probleme, apoi cu Ion Pillat, care mi-a plăcut enorm și acum îl consider simbolistul meu preferat. A mai fost și Arghezi… bine, eu nu consider că Arghezi a fost un simbolist adevărat, adică e mult mai aparte pentru mine. E un mare poet, însă. O mare problemă am avut cu Ion Barbu, nu m-a lăsat să pătrund deloc, până azi. Și Marin Sorescu la fel. Cu Nichita Stănescu nu ai nicio problemă, dar Marin Sorescu e mai complicat. Nu știu românii cum îl percep. Știu că e considerat un mare poet și este în continuare, dar e mai greu de tradus.

Prima întâlnire cu Mircea Cărtărescu:

La Craiova a avut loc și prima întâlnire cu cărțile lui Mircea Cărtărescu, mi-au dat studenții să citesc: „Domnʼ Profesor, uitați aici o carte, nu știm dacă o să vă placă”. Am citit în aceeași seară douăzeci de pagini din Orbitor, volumul întâi, și am zis: „Gata, cartea asta trebuie să o traduc, pentru prietenii mei din Bulgaria, să vadă ce se întâmplă, ce chestie au românii”. Am întrerupt cititul, nu citesc niciodată cartea pe care o traduc, pentru că vreau să o citesc traducând-o și scriind-o, să nu știu ce urmează în capitolul următorul, pe pagina următoare. Vreau să am impresia că eu scriu cartea. Și strategia asta de tradus îmi place.

Tocmai terminasem de tradus în 50 de zile primul volum din Orbitor, 16 ore pe zi, o nebunie. N-aveam cursuri, studenții aveau doar examene. Deci o lună și jumătate, două luni muream acolo pe Orbitor, fără să intenționez să apară cartea, să vorbesc cu edituri, să semnez contracte, nimic, nimic. Am văzut apoi într-un anunț că la București se lansează niște audiobooks la Humanitas, cu Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Noica și Mircea Cărtărescu. „Unde, băi fraților?” „La clubul Prometheus”. M-am uitat pe hartă și le-am zis: „Hai cu mine la București!”. Și am plecat împreună la București, ne-am dus la Prometheus, erau deja acolo Liiceanu, Pleșu… Când a intrat Mircea Cărtărescu, m-am ridicat de pe scaun și l-am întrebat: „Sunteți domnul Mircea Cărtărescu?”. „Da, sunt eu.” „Păi, eu mă numesc Ivan și am tradus Orbitorul în limba bulgară. Dacă vreți să stăm puțin de vorbă…” „Ah, să știți că eu am un băiețel mic și trebuie să plec imediat acasă.” Pe atunci, Gabriel avea câteva luni doar. „Eh, atunci mă gândesc eu ce să fac cu traducerea…” „Dar stați puțin, sunteți bulgar?” „Da, sunt bulgar.” „Aaaa, păi atunci hai să stăm de vorbă putin dupa eveniment.” Și atunci am avut prima conversație literară cu Mircea și a fost începutul unei prietenii care durează până astăzi. Și care o să fie până la sfârșit.

Un traducător modest:

De atunci, am început să traduc, însă nici până astăzi nu mă consider traducător profesionist. Nu, eu sunt un profesor la Universitate care predă limba bulgară, atras de literatura asta neomenească. Nu aveam cum să nu fiu, era în destinul meu. Mai ales că citeam în carte despre mama lui, venită de la țară, care era țesătoare într-o fabrică, exact ca mama mea. Povestea cum a fost în spital și cum făcuse pareză facială pe partea stângă și eu eram în spital cu același diagnostic. Vă dați seama, e un destin. Apoi m-am întors în Bulgaria, cu volumul al doilea din Orbitor a fost ceva mai ușor, iar pe al treilea l-am tradus fiind deja la București. În anul 2008, am obținut alt concurs și patru ani am stat la București, la Universitate, la Facultatea de limbi și literaturi străine, unde am avut și colegi foarte buni. Colegă mi-a fost și Mariana Mangiulea Jatop, care mi-a tradus cartea în limba română. Știe foarte bine limba bulgară, cu toate nuanțele, mama ei fiind din Bulgaria. Când am ajuns aici, s-a întâmplat ceva foarte frumos. Fiind prieten cu Mircea, i-am zis: „Mircișor, hai să te invit la mine în clasă la bulgară”. „Bine, măi Ivan.” Și facultatea înnebunise: „Vine Mircea Cărtărescu, se duce la ăia de la bulgară!”. Au venit atunci mulți studenți, am comandat un tort în formă de carte, pe care scria Orbitor, și l-am mâncat împreună. Pozele de atunci, din 2008 sau 2009, încă stau acolo în fața cabinetului de limba bulgară. Prin prietenia mea cu Mircea Cărtărescu am câștigat mult, am făcut și mulți prieteni, Bogdan Popescu, Ioana Pârvulescu. Am cunoscut mulți scriitori, stăteam la Parcul Kiseleff, eram pe Barbu Delavrancea și Clubul Țăranului era la câteva minute de mine. La fiecare lansare eram acolo, eram la curent cu ceea ce se întâmplă în literatura română. Îmi plăceau mulți scriitori, mă simțeam ca la mama acasă (râde).

Cum prietenia cu Mircea Cărtărescu l-a schimbat pe Ivan Stankov:

A fost o întâlnire care mi-a schimbat multe păreri, în primul rând conceptul meu de literatură. M-am întâlnit cu o literatură absolut liberă, cu un scriitor foarte liber, neomenesc de liber. Nu se poate așa ceva în literatură, să ai atâta curaj, să te arunci în apele cele mai profunde ale ființei tale proprii. Asta e ca și când ai ieși pe stradă să te dezbraci, să te dezbraci de piele, să-ți arăți inima, coastele. E ceva ce în literatura noastră încă nu s-a întâmplat și n-o să se întâmple. Deși eu știu că e o invenție, dar știu cât de dureros e să te implici tu, cu tot ce ai, în acea invenție. Mi-a schimbat și gustul literar, am devenit mult mai pretențios cu tot ce mă înconjoară în literatura bulgară. Citesc două-trei pagini și gata: dacă textul nu mă împiedică, de ce să stau să-l citesc? Dacă treci așa prin el nu are niciun sens. E ca și cum ai trece printr-o apă și apoi apa uită că ai trecut pe acolo, și tu uiți că ai trecut prin ea. Deci nu te-ai întâlnit cu nimic.

Pentru a citi interviul complet, apasă linkul acesta!

Citeşte în limba bulgară!

Advertisements

Author: Vladimir Mitev

Жител на град Русе. Румъноговорящ. Locuitor orașului Ruse. Vorbitor de limba română.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s