Livia Nistor: Literatura bulgară contemporană este marcată de contradicția local-universal

Livia Nistor (source: Livia Nistor)

Interviu cu autoarea primei cercetări românești despre literatura bulgară contemporană: ce se observă în evoluția romanului bulgar de dinainte și după 1989?

Vladimir Mitev

Doctor Livia Nistor a studiat limba bulgară la Universitatea din București, unde a absolvit filologia bulgară în 2008. În 2020 și-a susținut teza de doctorat „Romanul bulgar în epoca postmodernismului“, în care analizează romane bulgare din anii ’60 până la începutul secolului al XXI-lea. Lucrează în prezent ca trainer de limbi străine.

Doamnă Nistor, dvs. sunteţi autoarea primei cercetări românești de studii literare despre literatura bulgară contemporană, care se ocupă de tendinţele posmoderniste din anii ’80, ’90 şi 2000. Cât de dificil a fost pentru dvs., ca cercetător, să găsiţi surse, ghidaj, experienţe legate de subiectul studiului? În ce măsură Bulgaria şi cultura bulgară sunt spaţii uşoare de traversat pentru cineva din România?

Cu toate că Bulgaria este o țară vecină, spațiul cultural bulgar nu este foarte accesibil cercetătorului român. Litertaura bulgară și, în special, fenomenul contemporan sunt foarte puțin cunoscute la noi, unde, în ultimii treizeci de ani, s-a tradus extrem de puțin. De exemplu, singurele romane apărute în Bulgaria după ’89 și traduse în limba română sunt Un roman natural de Gheorghi Gospodinov și Râul de sticlă de Emil Andreev. Lucrarea mea, dedicată romanului bulgar postmodern, a implicat cercetarea în ansamblu a literaturii bulgare contemporane și înțelegerea postmodernismului ca fenomen cultural și mișcare literară. Am făcut rost de cărți și materialele necesare în timpul stagiilor de cercetare, la bibliotecile naționale din Sofia și Plovdiv, precum și la bibliotecile universităților din Blagoevgrad și Veliko Târnovo. La biblioteca națională din Sofia am avut acces la edițiile mai vechi ale revistelor „Kultura“ și „Literaturen vestnik“, cele mai importante publicații ale postmodernismului bulgar. În primul deceniu postcomunist, în aceste două periodice literare au apărut foarte multe manifeste, recenzii, articole dedicate noilor tendințe, pe care le menționez în teza mea. Foarte utile au fost și participările mele la școlile de vară pentru studenți străini de la Sofia și Veliko Târnovo, unde am avut cursuri de literatură, unele dintre ele ținute chiar de către teoreticieni și practicieni ai postmodernismului bulgar.

Teza dvs. de doctorat se ocupă de romane socialiste (aparținând lui Vasil Popov, Evgheni Kuzmanov şi Gheorghi Markovski), care, cum scrieţi dvs., reprezintă o literatură ce subminează normele vieţii socialiste și problematizează relaţiile local-străin. Cum arată Bulgaria din perioada matură a socialismului în aceste romane? În ce măsură problemele şi tendinţele anilor ’80 din Bulgaria şi România sunt asemănătoare?

Două dintre capitolele tezei mele sunt dedicate romanului și literaturii bulgare din anii ’60-’80. În toată această perioadă, literatura bulgară se luptă să iasă din perimetrul provincial și național, să devină europeană. Poezia este mai subversivă, romanul se eliberează treptat de sub dictatul realității, limbajul se transformă radical. În anii ’80 deja nu mai avem monopolul comunist asupra literaturii, ci avem două tipuri de literatură: jumătate realist-socialistă, jumătate (post)modernistă. Acest lucru se întâmpla şi la noi. Cu toate acestea, evoluţiile diferite ale literaturilor bulgară şi română se văd foarte bine în anii ’80, perioadă care pentru romanul nostru este sinonimă cu postmodernismul ludic, în timp ce pentru romanul bulgar înseamnă un modernism târziu, reciclat. Romanele apreciate acum la noi sunt cele experimentale (moderniste, expresioniste, postmoderniste), în timp ce proza bulgară este încă destul de conservatoare, atașată de temele tradiționale, cu influențe din folclor. Vremea eroului de Vasil Popov, Pescăruși departe de țărm de Evgheni Kuzmanov și Povestitorul și moartea de Gheorghi Markovski sunt romane out of the box, pentru că parodiază literatura clasică și relativizează granițele dintre real și ficțional. Totodată, autorii lor sunt the rebels ones, pentru că parodiază regimul totalitar și realismul socialist.

Studiul dvs. se mai ocupă de unele romane contemporane, din care este de notat afirmaţia că Fizica tristeţii şi Un roman natural de Gheorghi Gospodinov sunt singurele romane cu adevărat postmoderne din literatura bulgară. Ce caracterizează postmodernismul bulgar marca Gospodinov? Și cum se explică faptul că anume cărţile lui au devenit cele mai traduse exemple ale literaturii bulgare contemporane în străinătate?

Gheorghi Gospodinov a debutat ca poet la începutul anilor anii ’90 și postmodernizarea literaturii bulgare se datorează generației de poeți din care face parte. Am putea numi generația lui Gospodinov o generație norocoasă, pentru că poate scrie diferit decât au făcut-o generațiile anterioare, se poate juca și poate experimenta. Tinerii poeți ne propun o rescriere ironică a miturilor bulgare, valorificând acele aspecte ale lor care au fost considerate nesemnificative. Gheorghi Gospodinov, asemeni lui Mircea Cărtărescu la noi, este un produs de marketing de bună calitate. Romanul ca o carte enciclopedică, interesul pentru lucruri efemere, chestionarea canonului și a autorității istoriei, referințele intertextuale la tradiția literară bulgară, abordarea emoțiilor umane (empatia, tristețea, frica) și examinarea efectelor pierderii ordinii produse de gândirea pe categorii binare sunt o parte din elementele care alcătuiesc marca specifică a lui Gospodinov. În plus, autorul ne spune lucruri autobiografice în aproape toate cărţile sale, indiferent de genul abordat: poezie, proză scurtă, roman. Acest fenomen de literarizare biografică ne este cunoscut de la Mircea Cărtărescu, care, în plus are şi el obsesia operei totalizante. Recunoaştem cel puţin o parte din viaţa reală a acestor doi autori inserată în romanele lor, datorită personajelor cu care ei se identifică şi care stau în centrul poveştilor lor. Ambii scriitori vorbesc despre comunism, care coincide cu copilăria şi tinereţea lor, precum şi despre perioada de tranziţie. În opinia lui Gheorghi Gospodinov, în niciuna dintre aceste perioade metafizicul nu triumfă, prin urmare oamenii sunt extrem de vulnerabili. De aceea personajele sale din Un roman natural și Fizica tristeții sunt indivizi cu care poți să empatizezi: cerșetori, nebuni, oameni prinși în capcana propriului trecut. Gospodinov scrie pentru toată lumea. El știe să povestească și pentru el poveștile sunt importante, întrucât memoria umană se bazează pe emoţie, iar în momentul în care spui o poveste, generezi o emoţie şi ceilalţi oameni se leagă de povestea ta.

Vă mai ocupaţi de romanul Misiunea Londra de Alek Popov, care problematizează eterna problemă a lui Bai Ganio în codul cultural bulgar – tendinţa ca bulgarul să nu fie „un european complet”, ci să aibă ceva oriental, să poarte trăsături ruşinoase în faţa marii lumi internaţionale, trăsături care îi dau vitalitate şi îl fac autohton, dar şi cumva prost şi neadecvat. Mai mult, vă ocupaţi de romanul Înălţimi de Milen Ruskov, care recreează realitatea din Bulgaria dinaintea eliberării de sub jugul otoman, când elementul progresiv în societatea bulgară a fost purtat de cei care erau deschiși la influenţele străine şi voiau să atragă atenţia lumii asupra suferinţelor bulgarilor sub Imperiul Otoman prin răscoale şi acte de teroare. Ce aţi înţeles din aceste două romane despre dinamica între local şi străin în cultura bulgară? Și de ce în plin secol XXI cultura bulgară încă se învârte în jurul contradicţiilor din vremurile secolului al XX-lea?

Conflictul dintre local și străin sau, altfel spus, îngrijorarea că influența străină va distruge identitatea națională se reactualizează de fiecare dată când cultura bulgară încearcă să își lărgească orizonturile și să se ocupe cu probleme universale, nu doar cu ceea ce este bulgar. De exemplu, la începuturile modernismului, discursul autohtonist susținea teza conform căreia literatura și arta bulgară în genere ar trebui să redea specificul național, „spiritul bulgar”, identificat cu problemele şi temele locale, pentru a se cunoaşte astfel cât mai bine pe sine. Celebra confruntare este reactivată şi atunci când scriitorii bulgari încep să scrie în stil postmodernist. Romanele pe care le-ați menționat și pe care le analizez mai departe în teza mea nu exclud tradiţia autohtonă, ci o rescriu, asemeni poeziei și romanelor lui Gospodinov. Este interesant că schimbările de paradigmă s-au produs, însă scriitorii postmoderni rămân devotaţi trecutului. Ei ridică, în romanele lor, problema marginalităţii culturii bulgare și reactualizează tradiţionala temă a relaţiilor dintre Bulgaria şi Occident. Romanul Înălțimi de Milen Ruskov readuce la viaţă secolul al XIX-lea şi Renaşterea națională, o perioadă eroică şi totodată grea, când țara se transformă şi evoluează. Ghicio și Asencio, cei doi protagoniști de tip postmodernist ai romanului, vor ca Bulgaria să fie o ţară liberă şi cetăţenii ei să devină europeni adevăraţi sau măcar semieuropeni. Ei fac tot timpul comparaţii cu Occidentul idealizat şi-şi doresc să ajungă acolo. Ghicio consideră că influenţa străină nu este rea, dar bulgarul trebuie să devină mai învăţat pentru a putea recunoaşte lucrurile de valoare. Așa el nu va fi vulnerabil şi uşor de manipulat, cum se întâmplă de fapt în Misiunea Londra. Din romanul lui Alek Popov rezultă ideea că nici în prezent Bulgaria nu este o țară europeană dezvoltată, cu cetățeni bine educați și cinstiți, așa cum își doreau Ghicio și Asencio. Personajele acestui roman sunt bulgari din perioada tranziției postcomuniste care au emigrat în străinătate. Odată ajunși în Occidentul după care au tânjit dintotdeauna, ei nu înțeleg valorile specifice. Trăsăturile care îi definesc sunt obrăznicia, oportunismul, preocuparea exagerată pentru propria imagine, lipsa de încredere în sine și în ceilalți și ele ne amintesc de defectele lui Bai Ganio. Într-o lume de relativizare a valorilor, demistificarea adevărurilor considerate până atunci absolute despre canonul bulgar, despre miturile care au contribuit la formarea identității naționale, despre Bulgaria și Occident este ceva firesc. Consider că postmodernismul a fost sănătos pentru literatura bulgară, deoarece cu ajutorul lui își depășește limitele cunoscute și obține ceea ce a urmărit dintotdeauna: diversitatea și validitatea la nivel global.

Cât de mult beneficiați de pe urma faptului că stăpâniţi limba bulgară şi aţi scris această cercetare profundă? În ce măsură deschiderea dvs. la spaţiul bulgar face viaţa dvs. mai interesantă, mai preţioasă şi plină de sens în România de astăzi?

Am absolvit bulgara la Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, apoi am urmat, în cadrul aceleiași facultăți, masteratul de traduceri și am continuat cu scrierea tezei de doctorat despre romanul bulgar postmodern. Fiecare din aceste etape au fost importante pentru mine și pentru formarea mea. Satisfacția de a vorbi limba unei alte culturi, mai ales a unei culturi vecine, pe care noi, românii, nici acum nu o cunoaștem cu adevărat, este deosebită. Îmi doresc ca lucrarea mea să fie publicată în curând, pentru că literatura bulgară contemporană merită să fie cunoscută într-o măsură mai mare, mai ales că aceasta se remarcă prin numeroase lucruri originale.

Foto: Livia Nistor (sursă: Livia Nistor)

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

Abonaţi-vă pentru canal-ul blogului Podul Prieteniei din YouTube! Blogul mai are un cont în Facebook şi Twitter.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s