Mihai Mălaimare: Teatrul este mai vechi decât capitalismul şi poate schimba lumea în bine

Miţa Biciclistă la Ruse (sursă: Mihai Mălaimare, Facebook)

Interviu cu fondatorul teatrului Masca despre arta statuilor vivante, despre vizita teatrului în oraşul Ruse cu ocazia spectacolul ”Bucureşti, livrator”, ca şi despre faptul că teatrul este prin excelenţă o artă politică, pentru că ia atitudine

Vladimir Mitev

Mihai Mălaimare (n. 27 august 1950, Botoșani, România) este un actor de teatru și film, director al Teatrului Masca, precum şi fost deputat în Parlamentul Român (2000-2008). De 20 ani el dezvoltă în teatrul Masca arta statuilor vivante. 

Teatrul Masca a fost în oraşul Ruse, Bulgaria, pe 26-27 iunie 2021 cu spectacol care a prezentat cele mai bune statui vivante din cei 20 ani de dezvoltare a acestei arte dramatice. 

Domnule Mălaimare, teatrul Masca a venit la sfârșitul lunii iunie 2021 pentru a cincea oară în Ruse cu statuile sale vivante. Cum apreciați interesul cetățenilor orașului pentru arta dumneavoastră? Ce vă face să acordați timp orașului Ruse în fiecare vară?

Apreciez mult interesul teatrului, al directorului acestuia și, desigur, al locuitorilor orașului Ruse pentru statuile vivante ale Teatrului Masca. Apoi, aveți un oraș cu spații care se pliază foarte bine pe nevoile acestui tip de spectacol. Noi am jucat deja în trei dintre ele și fiecare are atuuri care oferă orașului o șansă unică în acest sens. Realizarea unui Festival Internațional de Statui Vivante la Ruse a fost un act firesc.

Ați anunțat la Ruse că pregătiți o carte despre statuile vivante în limba română și că teatrul Masca se ocupă de ele de 20 ani. Care e istoria acestui discurs teatral la teatrul Masca? Ce știri puteți anunța privind cartea în prezent? Cât de probabil este să o vedem tradusă și în alte limbi, de exemplu în bulgară?

Editura RAO din București s-a oferit să-mi tipărească toate cele trei cărți pe care le-am scris în aceasta perioadă de pandemie, una dintre ele este STATUIA VIVANTă, o carte unică în lume despre acest subiect. Este o carte a unui profesionist al statuii vivante, care se adresează celorlalți scriitori sau celor care intenționează să promoveze acest tip de discurs teatral. Sigur, ar trebui să fie cât mai curând tradusă în limbi de circulație internațională pentru că sunt foarte mulți artiști ai domeniului care, cu siguranţă, ar fi interesați. Aş fi extrem de încântat dacă s-ar găsi o editură bulgărească să o traducă, mai ales că Institutul Cultural Român susține financiar acest demers. Și, având în vedere colaborarea noastră atât de îndelungată și temeinică, ar fi aproape firesc ca bulgara sa fie prima limbă în care să fie tradusă această carte.

Aveţi în vedere transmiterea descoperirilor voastre în materie de statui vivante şi artiştilor din alte ţări?  Ce puteți recomanda celor din țările noastre care sunt cuceriți de această artă și doresc să o practice? Dacă cineva din Ruse este interesat să devină statuie vivantă, care este drumul de urmat?

Cu siguranţă, un actor profesionist, citind cartea mea, ar putea să se descurce. Dacă, însă, este vorba despre un începător, atunci ar trebui să urmeze un curs, un workshop realizat de către un profesionist. Eu am în vedere oferirea unor astfel de cursuri, aștept o invitație din partea directorului Orlin și voi veni cu drag. În trei zile, lucrând câte 8 ore pe zi, este foarte posibil chiar să scot un spectacol cu un grup de 10 actori, care să rămână în repertoriul teatrului și care să poată fi folosit pentru ediția de anul viitor a festivalului. Sigur, un curs mai îndelungat, 2-3 săptămâni, ar putea transmite know how care apoi să poată fi utilizat pentru grupuri mai mari. Aici nu este vorba doar despre actorie și tehnica mișcării, ci și despre costum şi machiaj. Dacă cineva din Ruse ar dori să se facă statuie vivantă, poate veni la Masca (noi avem antrenamente specifice continuu) și este foarte probabil că ar putea izbuti.

Teatrul Masca e cunoscut pentru lucrurile inedite pe care le propune publicului său… Cum ați ajuns la ideea de a face un spectacol despre livratori (cei care aduc mâncarea la comandă în casele noastre, indiferent de condițiile meteo)? În ce măsură teatrul politic și teatrul social au viitor în România?

Teatrul este, prin excelență, politic, adică are atitudine. Anca Florea, managerul teatrului, și-a dorit însă un spectacol creat de un regizor cunoscut pentru preocupările sale privitoare la teatrul politic și așa a apărut spectacolul Bucureşti – livrator. Teatrul politic este o componentă obligatorie a oricărui tip de discurs teatral de oriunde, nu numai în România. Peste tot sunt lucruri care merg anapoda, lucruri față de care trebuie, efectiv, să iei atitudine, iar teatrul este, din acest punct de vedere, un instrument sociocultural de prim rang.

Cum se descurcă Teatrul Masca în condițiile restricțiilor legate de COVID-19? Ce viitor vedeți pentru teatru în contextul în care pare din ce în ce mai clar ca pandemia încă nu se va încheia?

Sunt două lucruri de spus. 

1 – Dacă această pandemie este reală, atunci teatrul trebuie să-și găsească soluțiile în acest context, să se adapteze și să continue să existe, chiar dacă nu este și nu poate fi ușor. Gândiţi-vă că noi, actorii, suntem ca niște soldați. Aici nu se poate discuta despre neîncrederea unora în vaccin, de exemplu, noi nu putem exista decât în condiții de siguranță, care să ne permită să repetăm și să jucăm fără mască, așadar absolut toți, vrem, nu vrem, trebuie să ne vaccinăm. În plus, date fiind restricțiile legate de numărul de persoane care au acces în sală, este evident că încasările scad drastic și, mai devreme sau mai târziu, teatrul în sine va avea probleme.

2 – Dacă această pandemie este falsă, atunci teatrul are probleme grave de existență, este lovit nemilos și nedrept, iar urmările acestei perioade sunt greu de estimat. Bugetele reduse, actorii deprofesionalizaţi prin desele lockdown-uri, toate vor duce, mai devreme sau mai târziu, la un dezastru la care, sincer, nici nu vreau să mă gândesc. Căci, dacă totul este fals, înseamnă că se urmărește distrugerea teatrului, a culturii, promovarea unei reticențe majore a publicului faţă de actul cultural și, finalmente, renunţarea la cultură.

Probabil că lucrurile sunt undeva la mijloc, ceea ce nu mă face deloc foarte optimist.

Care e istoria colaborărilor teatrului Masca cu partenerii din Bulgaria? Cât de potrivită este Bulgaria în opinia dvs. pentru “export” de teatru românesc?

Pot vorbi doar prin prisma turneelor Teatrului Masca. Nu au fost în multe turnee în acești 30 de ani, ba, aş zice, nepermis de puține pentru apropierea noastră geografică şi pentru valoarea teatrului românesc și bulgar, pentru forţa publicului din cele două țări. Ar trebui să existe proiecte comune privitoare la schimbul de experiență romano-bulgar, există comunităţi etnice, româneşti şi bulgăreşti, în fiecare ţară, pentru care chiar ar trebui organizate turnee ţintite. Lumea teatrală din România şi Bulgaria ar putea face mult mai multe împreună. Din păcate, capitalismul ne-a învățat să fim egoişti, individualişti, contează mult prea mult banii, iar asta este cu adevărat o imensă eroare. Saă nu uităm că istoria civilizației umane pe teritoriul celor două țări începe cu celebrele culturi Gumelniţa – Karanovo, Vinca – Turda, estimate la 5000 – 8000 i.e.n. (personal cred că ele sunt cu mult mai vechi), avem așadar enorm de multe lucruri în comun pe care trebuie să le apărăm împreună. Teatrul este un laborator formidabil, în care istoria ascunsă și as îndrăzni să spun chiar refuzată a acestor ţări ar trebui să poată fi dezvăluită sau, mai exact, este spațiul în care ar trebui să încercăm să dovedim cine suntem, de unde venim și, ca atare, că ar trebui să fim tratați cu respect. Într-o Uniune Europeană care tratează România și Bulgaria ca pe nişte ţări de mâna a doua, istoria noastră milenară ar trebui să impună celor două popoare recursul la demnitate națională, dacă vrem cu adevărat să obținem din partea partenerilor noștri europeni respect. Cred că avem nevoie unii de alții și nu văd cine ne-ar putea opri dacă, noi, oamenii de teatru, chiar am dori să ne facem auziţi. Repet, însă, capitalismul nu este o societate care promovează coeziunea socială. Pe de altă parte, teatrul nu este o invenție a capitalismului, este cu mult mai vechi și, din toate punctele de vedere, cu mult mai experimentat. Atunci când oamenii de teatru vor înțelege cine sunt şi de unde vin, ce reprezintă ei în ansamblul societăților care i-au născut și-i îndeamnă să existe, ei bine, atunci, teatrul ar putea schimba lumea și nu oricum, ci în bine!

Foto: Mihai Mălaimare (sursă: YouTube)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s