Costin Lianu: Bulgaria și România trebuie să se specializeze inteligent în cadrul Strategiei Dunării

Sectorul româno-bulgar al Dunării (sursă: YouTube)

Interviu cu managerul economic și administrativ român despre importanța Strategiei Dunării pentru România și Bulgaria, despre piedicile în relațiile româno-bulgare și sferele în care ambele țări s-ar putea specializa într-un mod deștept 

Vladimir Mitev

Costin Lianu este un expert român din domeniul economic și conducerii. Cercetarea lui este specializată în internaționalizare, management, inovare și branding. Este autor de cărți în aceste domenii.practician în ecosisteme de inovare și internaționalizare. A ocupat diverse poziții din cadrul guvernului român, din domeniul academic și zona de afaceri. Blogul Podul Prieteniei l-a cautat în legătură cu articolul lui ”Smart Specialization in the Danube Region, Building Trust through Communities of Practice”, opiniile și experiențele sale privind zona dunăreană și relațiile româno-bulgare.

Explicați mai mult ideile sale privind colaborarea și interacțiunea în regiunea Dunării între România și Bulgaria.

Da, sigur, dacă ne referim la articol, pe care l-am scris mai demult. Eram și suntem implicați în a urmări acest proces de colaborare și de specializare inteligentă în macroregiunea Dunării, iar acest proces este unul regional important. După cum știm, în cadrul Uniunii Europene, mai puțină lume cunoaște acest aspect. Pe lângă dezvoltarea regională la nivel de state naționale membre ale Uniunii Europene, există și colaborarea macroregională între mai multe țări, care se constituie în macroregiuni. 

Strategia Dunării și macroregiunea Dunării este al doilea mare proiect macroregional al Uniunii Europene, după proiectul macroregional al Țărilor Baltice. Următoarele proiecte vizează zona mediteraneană, zona Adriatică. Acum există și o preocupare pentru zona carpatică. Deci, aceste proiecte macroregionale sunt o strategie a Uniunii Europene de a adăuga valoare procesului de integrare europeană nu numai în plan național sau regional al țărilor membre, dar și pe anumite regiuni mari. Dunărea este o identitate puternică regională, ca și zona baltică, pentru că tot ce înseamnă macroregiunea Dunării înseamnă bazinul Dunării. Deci nu este vorba numai de cursul Dunării, ci și de întreg bazinul acesta dunărean, care cuprinde 12 țări dunărene, în care principale țări dunărene sunt și țările noastre, Bulgaria și România.

Această colaborare macroregională adaugă valoare colaborării preexistente bilaterale româno-bulgare. Ceea ce încercam să surprind în articol era să spun atunci,(dar rămâne valabil și acum) că în acest proces de specializare inteligentă, macroregională, trebuie gândit într-un fel, ca o specializare la nivel de comunități de practică, adică la nivel de clustere, de grupări de firme, de universități, de institute de cercetări care să urmărească anumite zone tematice. Acest proces este un proces vast și depinde foarte mult de descoperirea antreprenorială a acestor specializări. Practic, în spatele unor specializări inteligente se asumă asumarea unui rol de a crea noi modele de afaceri de către oamenii de afaceri, specializarea inteligentă fiind strâns legată de inovare, de capacitatea inovativă. 

Și aici intervine marea provocare a Bulgariei, României și a zonelor din spațiul din zona inferioară a bazinului dunărean – de a găsi formule de specializare care să grăbească inovarea în țări cu un decalaj de inovare față de țările din zona bazinului superior al Dunării – Bavaria, Austria, Baden-Württemberg, pentru că nu toată Germania este parte din strategia Dunării, ci Bavaria și Baden-Wurttemberg. Și nu e vorba de țări cu o capacitate inovativă și de specializare mai mare, România și Bulgaria fiind țări cu o capacitate inovativă mai mică după statisticile oficiale ale Uniunii Europene. Am încercat și vom mai încerca să stimulăm, pe de o parte, un transfer de experiență privind aceste tipuri de comunități de practice din zona superioară a Dunării, din statele avansate Bavaria, Baden-Württemberg, Austria către zona noastră, dar totodată să găsim resursele cu să ne creăm propriile structuri de specializare inteligentă între țările noastre.

Și dau aici un exemplu în ceea ce privește bazinul Dunării. Noi Bulgaria și România, puteam să ne specializăm în zona agro-industrială, pentru că avem capacitate de dezvoltare, avem resurse, avem factori de producție, avem cunoștințe, avem oameni. De asemenea, zona energetică, zona circularității, a folosirii biomasei sunt și alte zone de specializare inteligentă. Zona traficului fluvial pe Dunăre poate avea altă formă de specializare inteligentă pe zona de logistică și așa mai departe. 

Deci procesul este un proces vast în care fiecare dintre noi încercăm să dezvoltăm diverse proiecte specifice. Cam acesta este contextul.

Teoretic vorbind, sună bine, dar cât de mult e satisfăcătoare aplicarea acestor idei, când știm că, de exemplu, dragarea Dunării a fost o problemă mai mult timp sau chiar nivelurile apei, de exemplu, sunt reduse în ultima perioadă și cât de mult colaborează de fapt bulgarii si românii în UE? Oare nu sunt probleme în această privință?

Tot aici, când vorbim despre colaborarea dintre România si Bulgaria, desigur, există un potențial mult mai mare. Dar dacă ne uităm în statisticile schimburilor, în dezvoltarea numărul de proiecte pe care Bulgaria și România le desfășoară împreună sau în contextul unor rețele europene, vedem că există o dinamică. Sînt probleme comune privind cursul Dunării, privind seceta, care nu numai în România sunt. Din păcate, sunt peste tot, nu numai în Bulgaria. Deci noi începem. Au fost colaborări transfrontaliere pe alte zone în care România și Bulgaria au reușit să scoată în față proiecte valoroase transfrontaliere.

De exemplu?

În domeniul agroindustrial am colaborat chiar eu, am participat la colaborări în ceea ce privește agricultura organică și agroecologia, între schimburi de cunoștințe, de informații, de pregătire între fermierii români și bulgari. Au existat forme de susținere și de colaborare în sectorul energiilor verzi. Nu le știu eu pe toate, dar există multe, multe forme de colaborare și proiecte valoroase.

De asemenea, colaborăm în Interreg care este dedicat microregiunii Dunării. Există parteneri români și bulgari care au dezvoltat diverse proiecte împreună. Din păcate, nu este așa de mult cât ne-am aștepta. Și marea problemă dacă vorbim de Strategia Dunării, este că Strategia Dunării, ca și celelalte macro strategii, nu sunt cu o finanțare clară, în afară de Interreg, ele nu au fonduri dedicate, cum e proiectul Horizon Europa sau alte proiecte. Strategia asta este un fel de acumulator de proiecte și o platformă prin care poți să justifici anumite proiecte că au o relevanță macroregională.

Da, aveți dreptate, nu sunt foarte multe realizări în momentul de față, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la a continua să explorăm diverse posibilități de colaborare. Noi avem legături și cu reprezentanții Bulgariei din România pe zona de comerț avem legături și cu universități din Bulgaria. Colaborăm pe proiecte de Erasmus, cu universitățile din Bulgaria care au relevanță pe zona Strategiei Dunării, cum ar fi zona inteligenței artificiale. Colaborăm și pe hub-urile digitale, avem colaborări cu huburi digitale din Ruse pe tema colaborării pe transformare digitală, care este o componentă nu numai pe strategia Dunării, dar și pe toate strategiile europene, așa numita tranziție verde și digitală. Deci eu aș zice că, una peste alta, suntem în progres, nu așa de accentuat cum am vrea. Și mai vin și alte provocări legate de geopolitică, care ne-au ocupat timpul foarte mult în ultima perioadă, și în România, și în Bulgaria. Există și această componentă instituțională, în care sunt aceste provocări ale termenului scurt care ocupă agendă politică în România și probabil și în Bulgaria și care de multe ori îndepărtează decidenții politici de la proiecte cu viziune și de amplitudine pe această strategie.

Personal, vă spun că noi avem Consiliul Consultativ al SUERD, al Strategiei Dunării, pe lângă Ministerul Afacerilor Externe. Când spun noi spunem rețeaua mea de clustere și de structuri asociative și universități. Avem întâlniri periodice pe Strategia Dunării, am comemorat Ziua Dunării un în vară, dar cel puțin la nivelul autorităților române, nu sesizez în momentul de față o preocupare constantă privind această strategie. Deci nu există preocupări, nu există activism foarte mare în a determina identificarea de proiecte. Undeva este trecută pe o agendă secundară, pentru că sunt avem această problemă cu energia, cu creșterea prețurilor, cu bugetele mari pe care trebuie să le acoperim pentru alte lucruri în care apetența decidenților politici pentru această strategie e mică.

Cât de mare este potențialul Strategiei Dunării, de fapt, pentru a încuraja relațiile din regiune?

Potențialul strategic pentru regiune este foarte mare. Ceea ce am sesizat eu de-a lungul timpului, din 2011, când am tot avut activități pe zone diverse și piloni ai Strategiei Dunării. În special pe pilonul de competitivitate. Am observat că cei care investesc mai mult  la nivel de state, prin politici publice, prin capacitatea administrativă pe strategia Dunării, prin susținerea rețelelor și zonelor tematice, prin organizarea de conferințe de informare către mediul de afaceri, prin a ajuta firmele sau structurile asociative să scrie proiecte valoroase, din păcate nu sunt din zona noastră, sunt tot cei din Baden-Wurttemberg, din Bavaria, din Austria. Ei susțin prin intervențiile lor cu bugete această strategie, cel puțin la nivelul țărilor lor. 

Adică vedeți, la noi nu există un proiect fanion sau două proiecte fanion în România privind Strategia Dunării, în care să spunem ”dom’le, pentru noi, Strategia Dunării vizează combaterea secetei și poluării în zona Dunării”. Sau am avut un proiect fanion, așa zis fanion cu sturionul, cu susținerea sturionilor. Mai sunt și câteva alte proiecte legate de logistică, care tot l-am promovat, dar nu avem așa un proiect în care să spună statul român ”Dom’le, astea două trei vrem să le finanțăm. Noi, ca stat, pentru relevanța lor în Strategia Dunării, vrem să demonstrăm că România, ca stat semnatar și inițiator în anii 90, a ales aceste priorități ale acestei strategii.” Statul român este capabil să finanțeze un proiect strategic macroregional de interes pentru toate regiunile, care să fie finanțat de Guvernul român. Dar noi nu avem în zonele tematice, în momentul de față, nici un fel de instituție macroregională care să fie coordonatoare tematică pe anumită zonă. Adică nu avem, de exemplu, cum au croații un institut dedicat antreprenoriatului și educației antreprenoriale. Centrul pentru Studiu pentru Sistemul Cameral și cooperarea la Nivelul cameral al Camerelor Teritoriale se află undeva la Budapesta. Centrul pentru Competitivitate și Inovare se află undeva în Baden-Württemberg și așa mai departe.

Deci asta ne lipsește, să fim și noi undeva și asta am susținut totdeauna, să avem o subzonă tematică pe care să o spunem ”Dom’le, uite, statul român se ocupă de treaba asta cu prioritate pentru toate perioadele de programare ale Strategiei Dunării”.

De ce nu se ajunge la astfel de specializare în țările noastre care tot au un rol de jucat în zona Dunării.

După părerea mea, din datele pe care le am, Strategia Dunării nu este bine cunoscută, nu este bine comunicată, nu este bine susținută prin comunicare. Puțină lume știe ce înseamnă Strategia Dunării, ce avantaje poate să o ofere ea către universități, mediu de afaceri, instituții publice. Principala problemă a dezinteresului aparent sau a unui interes scăzut, ca să mă exprim mai bine, este legată de lipsa de comunicare. Și aici statele naționale au un rol important să creeze structuri de comunicare și să susțină prin activități, prin conferințe această strategie. Ăsta este un minim care ar trebui să-l facem, dar să comunicăm acest lucru cât mai mult și să finanțăm comunicarea. Dacă lăsăm finanțarea comunicării la comunitățile de practică, la universități, la mediul de afaceri, nu o să obținem ce obținem. Statul trebuie să intervină să comunice, pentru că statul are o altă capacitate de comunicare, e, să zicem, o mașinărie de comunicare. Dacă lăsăm comunicarea mai mult pe temele astea importante, atunci cred că am avea de câștigat.

Vorbim de statul, România sau administrația române, are o apetență pentru a face poziții din administrație sau a adopta niște concepte, cum ar fi, de exemplu, cu privire la Strategia Dunării, așa numiții ofițerii dunăreni. Această tendință se vede în mai multe privințe. Zonele funcționale. De exemplu. Sau consilierii de etică. Deci se fac niște inovării administrative în România! Puteți povesti mai mult despre aceste inovării și filosofia lor.

Să vă dau un exemplu legat de incapacitatea instituțională. Deci, în momentul în care eu eram pe vremuri la Ministerul Economiei, când am m-am ocupat de Strategia Dunării. La vremea respectivă exista un responsabil în Ministerul Economiei pe strategie, care avea obligația să creeze rețeaua și să aducă în zonele tematice, pentru că aproape la fiecare lună se întâlnește câte un subcomitetul din ariile prioritare, cele 11 arii prioritare în zone tematice. Acolo este creuzetul laboratorul comunităților de practică. Acolo se acumulează științe, capacitate de a scrie proiecte, de a finanța. Ce trebui să faci e să te duci la aceste întâlniri. Statul nu are create în toate ministerele noastre structuri SUERD care să participe la aceste lucruri, să fie finanțabile, să fie bugetabile. Acolo, dacă te duci, vei vedea că cei din Baden-Wurttemberg se duc, cei din Bavaria se duc, cei din Croația se duc la întâlnirile astea din România, nu se duc de multe ori că nu au finanțare. Deci, pe lângă comunicare, nici nu există instituțional o capacitate instituțională să urmărești problematica Strategiei Dunării. Și atuncea Strategia Dunării va merge înainte, fără ca anumite țări să beneficieze de acest progres.

Ce se întâmplă cu această idee de formare a unor ofițerii dunăreni? Ce înseamnă de fapt, ofițerii dunăreni și cât de mult se aplică această abordare?

Ea a fost o propunere și aici e forma de o finanțare. Ofițerii dunăreni vin din partea societății civile ca propunere și sesizate și de alte autorități publice, mai ales la nivel local. Ei sunt ar trebui să fie niște multiplicatori de informație și de ”ghizi”, consultanți, mentori care să aducă mai aproape către autoritățile locale și către comunitățile locale să aducă ideea de Strategia Dunării. Deci ei sunt un liant, sunt ambasadorii de ambasadorii Strategiei Dunării în plan local. Ideea a fost ca acești ofițeri dunăreni, măcar parțial, să aibă o finanțare în bugetele locale, la consiliile județene, în cazul nostru, ca astfel încât să poată să își facă treaba asta, că n-o să poți face. Noi facem multe lucruri benevol, multe lucruri din entuziasm, dar nu o să le poți face pe toate din entuziasm la un moment dat cum suntem noi în Consiliul Consultativ SUERD. Facem întâlniri, ne organizăm, alocăm resurse, scriem, facem materiale. Mai sunt și alții din Consiliul Consultativ. Mediul de afaceri se implică, dar nu se implică pro bono ca să pentru. Din foarte multă ambiție și dorință de a de a face agenda asta mai bine cunoscută. Dar nu ne finanțează nimeni activitățile.

Deci, acești ofițerii sunt mai degrabă o intenție.

Sunt mai degrabă o intenție în care nu s-a materializat, după știința mea, în prea multe locuri din România. Nu există o abordare strategică, instituțională, Ce înseamnă ofițeri dunăreni și dacă statul român îi poate finanța cu ceva? Am luptat să fac din chestia asta. Am făcut și niște cursuri, că și strategia asta are o istorie, are niște povești, trebuie să înțeleagă lumea ce înseamnă, cum se pot obține finanțări, că strategia asta, dar le le fac mai mult cei din. Când se organizează din zona de partea superioară a Dunării, din Bavaria, din Baden-Württemberg, din Austria, ei mai implicați în astfel de evenimente ne mai cheamă și pe noi, dar noi, ca să avem o inițiativă de sine stătătoare, nu avem.

Ați menționat că sunt provocări geopolitice. Cum aceste provocări influențează ambele țări și relațiile între ele?

Provocările geopolitice ne afectează pe toți. Cu cât suntem mai aproape de focarul de conflict, cu atât suntem mai afectați. Principala provocare geopolitică pentru tot continentul este să fie angajamentele geopolitice și unitatea geopolitică a țărilor noastre în contextul advers în care anumite agende de dezvoltare durabilă pot fi amânate, cum ar fi Strategia Verde, folosirea unor resurse energetice și așa mai departe. Aici putem asista la o redefinire al agendei ambițioase pe care ne-am propus o inițial privind combaterea schimbărilor climatice, privind tranziția verde și așa mai departe. Deci, geopolitica ne influențează sub acest aspect pe toți, inclusiv la nivelul Comisiei, cât și statelor membre. La noi, geopolitica afectează și aspectele legate de limitele de suportabilitate ale unor țări mai puțin dezvoltate, care le explică cetățenilor. Și știți, dezbaterea probabil că e în Bulgaria la fel de intensă legată de modul în care vom suporta cheltuielile legate de reorientarea energetică a Europei urmare conflictului este o reorientare geografică. Ei, toate aceste lucruri, desigur, vor afecta țările noastre și bineînțeles, și electoratul și oamenii. Dar în planul bilateral cred că suntem în consonanță, chiar dacă sunt și alte tipuri de voci în acest concert democratic. Dar cred că avem interese comune și geopolitic, ne simțim sub lupă. Urmare a acestei acestei situații ne apropie și mai mult popoarele noastre. Asta este percepția mea.

Da, în acest sens considerați că bulgarii și românii se vor apropia, având în vedere că nu, nu prea se cunosc poate popoarele nu prea au încredere unii în alții și așa mai departe. Deci vedem că Polonia și Ucraina. Ucraina, de exemplu, se descurcă foarte bine unii cu alții, Turcia și Rusia colaborează cumva bine. Bulgaria și România Cum pot dezvolta relația în acest context? Ce pot face?

Ar trebui să avem la nivel politic întâlniri cât mai dese la nivel politic. Asta e o primă. Dar nu putem să o controlăm noi. Pe vremuri erau niște întâlniri între guverne și stabileau priorități privind podurile pe Dunăre, privind cooperarea pe cursul Dunării. Deci asta pe agendă politică ca să putem să colaborăm pe zona asta de reziliență. Pentru că, până la urmă, reziliența teritorială este este importantă pentru. Și pentru România, și pentru Bulgaria. Când spun de rezilientă teritorială, vorbesc de combaterea secetei. Este o temă comună care ar trebui să o abordăm cum e transfrontalieră. Ce ar trebui dimensiunea transfrontalieră să fie amorsată politic, cum am Armeniei și susținută prin întâlniri cât mai multe între noi. Să dezvoltăm proiecte de finanțare comune pe această temă. Să ne racordăm diversele strategii naționale la un interes transfrontalier bulgaro-român. Punctul meu de vedere, ceea ce am eu relații la nivel academic și la nivel de mediu, de afaceri, de clustere, de comunități, de practică, relațiile sunt excelente. Deci avem o afinitate comună, ne înțelegem foarte bine și vă spun că eu merg frecvent în Bulgaria pe diverse proiecte și se vede că vrem să facem împreună și la nivelul nostru, există cooperare și înțelegere. Dacă vom extinde aceste practici, acest sentiment de încredere unii în alții va crește cu certitudine.

Să conclude cu asta Cine e agentul de schimbare cu cel mai mare potențial în relațiile româno bulgare? Întreb pentru că parcă dvs vă bazați pe statele în unele sensuri, dar statele par cum vă par că se mișcă mai greu? Si de asta îl întreb în ce măsură alte protagoniști, cum ar fi popoarele, o organizațiile ONG sau organizații culturale sau alte, pot fi agente de schimbare?

Agent de schimbare sunt într-adevăr, cum ați spus ONG-urile, societatea civilă. Noi avem legături foarte bune cu Asociația de prietenie bulgaro română. Îi cunosc, sunt si merg des la sediul dumneavoastră când sunt întâlniri. Susțin întâlnirile între oameni de afaceri, între structuri asociative, asociații, pe diverse teme. Deci ăsta este clar. Pe măsură ce societatea civilă se maturizează și în România, și în Bulgaria, și colaborând, legăturile dintre ele cresc. Și aș menționa și rolul universităților aici, în zona academică, cu atât procesul se va cataliza și va trimite semnale la nivelul decidenților politici.

Foto: Costin Lianu (sursă: Costin Lianu)

Citește în limba engleză!

Citește în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi TwitterCanalul lui din Telegram este aici.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s