Matei Vișniec – prejudecata unui interpret

Ognian Stamboliev (sursă: Eslița Popova)

Criticul Krum Gherghițov despre relația specială dintre traducătorul Ognian Stamboliev și dramaturgul român

Krum Gherghițov 

Ognian Stamboliev, cunoscutul nostru traducător din română și italiană, critic muzical și literar, are o anumită înclinație spre opera scriitorului franco-român Matei Vișniec (n. 1956). De mult timp, cu o consecvență meticuloasă, a tradus majoritatea operelor de ficțiune și teatru ale acestui autor de renume mondial, cum ar fi romanele sale. Domnul K eliberat, Panică în orașul luminilor, Haosul planificat, Neguțătorul de începuturi de roman, culegerea de poeme Orașul cu un singur locuitor, colecțiile de piese de teatru O mansardă la Paris privind moartea, Un călător în ploaie și o serie de alte lucrări. 9 cărți în total!

Continue reading

Матей Вишниек – пристрастието на един преводач

Огнян Стамболиев (снимка: Еслица Попова)

Критикът Крум Гергицов за специалната връзка между преводача Огнян Стамболиев и румънския драматург

Крум Гергицов

Известният наш преводач от румънски и италиански, музикален и литературен критик Огнян Стамболиев има определено пристрастно отношение към творчеството на френско-румънския писател Матей Вишниек (1956 г.). Отдавна, с педантична последователност, той е превежда повечето от белетристичните и драматургичните опуси на този световно признат автор, като романите му: “Господин К. на свобода“, „Паника в града на Светлините“, „Планираният хаос“, „Търговецът на начала на романи“, сборника със стихове“ Град с един единствен жител“, сборниците с пиеси „Мансарда в Париж с изглед към смъртта“, „Пътник в дъжда“ и още редица други произведения. Общо 9 книги!

Continue reading

Cât de cool mai e haiducul?

Glose despre folk-rockul haiducesc

Florin Dumitrescu

Acest text a fost publicat pe 13 iunie 2022 pe secția românească a site-ului Baricada.

Sunt textier de treizeci de ani. Știu cam toată istoria libretisticii românești, de la romanțe până la cele mai noi genuri și subgenuri muzicale.

Prima dată, acum câțiva ani, am folosit într-un text un cuvânt pe care multă vreme l-am ocolit: haiduc. Mai precis, am propus distihul „încă pot să duc / viață de haiduc” pentru un cântec al lui Dan Manciulea, Am înfrânt. În context, „viață de haiduc” voia să însemne o viață la limita sărăciei, în refuzul convențiilor sociale, chiar cu o nuanță de rebeliune. Mulți dintre noi, atunci când nu reușim să plătim taxele sau când ne confruntăm cu abuzurile autorităților, avem impresia că devenim așa, un pic haiduci…

Numai că, într-un cântec folk, acestui sens i se adaugă inevitabil și alte ecouri.

Dincolo de vorba asta simplă se ițește o întreagă lume, cu pistoale și pumnale, cavalcade și ambuscade, o lume apropiată și, totuși, atât de exotică: lumea folk-rockului haiducesc, cu rădăcini la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70.

Dan Manciulea a cântat cântecul ca atare și l-a și imprimat pe disc. Mai departe l-au difuzat posturile de radio și l-au viralizat privitorii canalului său de YouTube. Dintr-odată m-am trezit că mulți oameni din comunitatea folk m-au întâmpinat ca pe unul de-al lor și m-au felicitat – mai ales pentru „partea aia cu haiducul”; în timp ce alții, din zona cool-trendy-corporații-industrii creative, mi-au zis că putea fi „o piesă ok”, dar o strică „partea aia cu haiducul”.

Cum se face că „partea aia cu haiducul” sparge publicul în două? m-am întrebat.

Continue reading