We saw the Bulgarian politicans’ housing. Where is their housing policy?

The poster to the “festival” of right to housing, which took place in Cluj Napoca in March 2019 (photo: Social Houses Now)

There is a rising movement for right to housing for all in European countries, including in neighbouring Romania. In Bulgaria the issue of social housing continues to be taboo

Vladimir Mitev

This article was published on 11 April 2019 on the Bulgarian section of the site “The Barricade”. 

In the context of the apartment scandals, which have shaken the Bulgarian governing elite, few people notice that Bulgarian politicians have taken a good care of their own housing interests, but have ignored completely their obligations towards society. Namely – they have ignored the need for conducting a state and municipal housing policy, which exists in all the civilised European countries. The few municipal houses, which have remained in use in the big cities, have been left “to their own means”. There are almost no new houses constructed, which get built only if some occasional European project funds are to be absorbed. At the same time hundreds of thousands Bulgarians suffer under the burden of rents, whose payment demands almost half of a medium salary in the country.

In this context it is almost unknown in Bulgaria that there is a right to city and right to housing movement, which unfolds in Europe. It defines housing as “right”, not as “goods”. This movement opposes the rising prices of rent in the big European cities, supports the construction of social housing, which are public property, defends the rights of the homeless and is an attempt for protection of public interest against the deviations of the real estate market.

Advertisements

Am văzut locuinţele politicienilor din Bulgaria. Dar care le sunt politicile locative?

Afiş pentru ”festivalul” mişcării pentru dreptul la locuire din Cluj Napoca (foto: Căşi Sociale Acum)

În ţările europene, inclusiv în România vecină, se afirmă mişcarea pentru dreptul la locuire. În Bulgaria, subiectul locuinţelor sociale este în continuare unul tabu

Vladimir Mitev

Acest articol a fost publicat pe secţia românească a site-ului Baricada pe 13 aprilie 2019. 

În contextul scandalurilor imobiliare ce a copleşit elita conducătoare din Bulgaria, prea puţini bulgari îşi îndreptă atenţia spre politicienii ce şi-au apărat cu grijă interesele locative, dar şi-au ignorat complet obligaţiile lor societale. Mai precis, au ignorat chiar nevoia realizării unei politici locative de stat, inclusiv la nivel municipal, precum cea existentă în toate ţările europene civilizate. Puţinele locuinţe municipale rămase în oraşele mari sunt lăsate în paragină, iar altele noi aproape că nu se mai construiesc – cu excepţia cazurilor în care există vreun proiect european ce trebuie bifat. În acelaşi timp, sute de mii de bulgari suferă sub povara chiriilor, pentru plăta cărora ei cheltuie aproape jumătate dintr-un salariu mediu calculat la nivel naţional.

Date fiind aceste realităţi, în Bulgaria aproape că nu se ştie că în Europa se dezvoltă o mişcare pentru dreptul la oraş şi la locuire, locuinţa fiind definită ca un „drept” şi nu ca o „marfă”. Această mişcare se opune preţurilor mereu crescânde ale chiriilor din marile oraşe europene, susţine construirea locuinţelor sociale, unele care să fie în proprietate publică, apară drepturile celor fără adapost, depunând un efort pentru apărarea interesului comun şi social împotriva deviaţiilor pieţelor imobilare.

Жилищата на политиците в България ги видяхме. А къде е жилищната им политика?

Афишът за провелия се в края на март 2019 г.  “фестивал” на движението за право на жилище в Клуж Напока (снимка: Căşi Sociale Acum)

В европейски страни, включително и в съседна Румъния, набира сили движение за право на дом за всички. У нас темата за социалните жилища продължава да бъде табу

Владимир Митев

Тази статия бе публикувана на българската секция на сайта “Барикада” на 11 април 2019 г.

На фона на имотните скандали, в които е затънал българският управляващ елит, малцина у нас обръщат внимание върху факта, че докато са се погрижили отлично за себе си, политиците тотално са загърбили задълженията си към обществото. А именно – необходимостта от провеждане на държавна и общинска жилищна политика, каквато съществува във всички цивилизовани европейски страни. Малкото останали общински жилища в големите градове са зарязани на доизживяване, а нови почти не се строят, освен ако не трябва да се усвои някой спорадичен европроект. Същевременно стотици хиляди българи изнемогват под тежестта на наемите, за покриването на които отива почти половин средна заплата в страната.

На този фон у нас почти не се знае, че в Европа се разгръща движение за правото на град и на жилище, което дефинира жилището като „право“, а не „стока“. Това движение се противопоставя на растящите цени на наемите в големите европейски градове, подкрепя изграждането на социални жилища, които да са публична собственост, защитава правата на бездомниците и е опит за защита на обществения интерес спрямо изкривяванията на имотния пазар.

The economic growth: impossible, unnecessary, harmful

(снимка: Pixabay, CC0)

“The world is already full and there is no place for rapid economic growth. What Bulgaria lacks is not more GDP, but a proper thinking on global issues”, affirms the economist Dimitar Sabev in his speech at the presentation of the Jubilee Report of the Club of Rome in Sofia at a conference, organized by the “Friedrich Ebert” foundation

Dimitar Sabev

This article was published on 24 February 2019 г. on the Bulgarian blog Bodil.bg and is republished here with the permission of the author.

It is a great honor to take the floor after the lecture of Professor von Weizsäcker – the honorary president of the Club of Rome and a scientist, whose works I have studied since my student years. I would now try to present the Bulgarian context of this important topic: is it possible, and if it is possible, is it rational, to have constant economic growth on a planet, whose resources are limited.

Creşterea economică: imposibilă, inutilă şi dăunătoare

(foto: Pixabay, CC0)

Lumea este deja plină şi nu mai este loc pentru o creştere economică accelerată. Ceea ce îi lipseşte Bulgariei, nu este mai mult PIB, ci o gândire proprie în ce priveşte temele globale, afirmă în rezumat Dimitar Săbev, în timpul prezentării Raportului Aniversar al Clubului de la Roma, la conferinţa organizată de Fundaţia Freidrich Ebert la Sofia

Dimităr Săbev

Acest articol a fost publicat orginar pe 24 februarie 2019 pe blogul bulgăresc Bodil şi este preluat aici cu acordul mediei. 

Este o mare onoare să iau cuvântul după discursul profesorului von Weizsäcker, preşedintele de onoare al Clubului de la Roma şi om de ştiinţă, ale cărui lucrări le-am studiat încă ca student. Activitatea Clubului de la Roma are un statut legendar în cercurile academice din Bulgaria, precum şi în întreaga lume. Acum voi încerca să prezint contextul bulgăresc al acestui atât de important subiectul: oare este posibil – şi dacă da, oare este raţional, să fie urmărită o creştere economică neîncetată pe un pământ cu resurse limitate.

Икономически растеж: невъзможен, ненужен, вреден

(foto: Pixabay, CC0)

Светът е вече пълен и няма място за ускорен икономически растеж. Това, което липсва на България, не е повече БВП, а собствено мислене по глобалните въпроси: изказване на Димитър Събев по време на представянето на Юбилейния доклад на Римския клуб в София на конференция, организирана от фондация „Фридрих Еберт“    

Димитър Събев

Тази статия бе публикувана на 24 февруари 2019 г. на блога “Бодил” и е препечатана тук със съгласието на медията.

За мен е голяма чест да взема думата след лекцията на професор фон Вайцзекер, почетен председател на Римския клуб и учен, чиито трудове съм изучавал още като студент. Дейността на Римския клуб има легендарен статус сред българските академични среди, както впрочем и по целия свят. Сега ще опитам да представя българския контекст на тази толкова важна тема: възможно ли е – и ако да, разумно ли е – да се преследва неспирен растеж в една земя с ограничени ресурси.

În România se constituie o nouă clasă socială – cea precară

(foto: Pixabay, CC0)

Deși mulți oameni nu găsesc satisfacție în muncă, ci sărăcie, stres și epuizare, în România se discuta rar despre fenomenul precarității

Delia Bădoi

Acest articol a fost publicat pe 18 ianuarie 2019 pe secţia românească a site-ului Baricada. Autoarea este cercetătoare la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, din cadrul Academiei Române, unde face parte din două grupuri de lucru care studiază ocuparea precară în România și politicile sociale după 1990

Precaritatea nu înseamnă doar sărăcie. La nivel european, încă din anii ’70 s-a conturat discursul critic asupra precarizării ocupării ca fenomen social generalizat și multi-dimensional, cu riscuri ascunse și foarte profunde care afectează, deopotrivă, grupurile care sunt deja vulnerabile pe piața muncii (femei, tinerii, persoanele vârstnice, minoritățile etnice, imigranții, persoanele cu dizabilități etc.), dar și grupuri de persoane care ocupă un statut social considerat adesea ‘privilegiat’ în societate, așa cum Guy Standing numește „precariatul – ca nouă clasă socială”.