
Ateneul din Bucureşti, pentru construcţia căruia în anul 1886 bulgarul Evloghi Gheorghiev a donat suma de 200 000 de lei de aur (foto: Mihai Petre, CC BY-SA 3.0 România)
Svetlin Rusev, Emil Tabakov şi Orchestra de Festival au câştigat admiraţiile publicului bucureştean
Ognean Stamboliev, Bucureşti
Ediţia a 59-a din anul acesta a celui mai prestigios forum de muzică clasică din Bulgaria, Festivalul „Zilelor Muzicii din Martie”, şi-a încântat publicul cu o serie de 30 de concerte, cu un total de 650 de participanţi, la un nivel foarte înalt, cu mari muzicieni şi ansambluri din 17 ţări ale lumii. Festivalul este fondat de neuitatul creator al culturii bulgare, Ilia Temkov (1923- 2002), şi condus dibace şi la scară mare de mizicologul Iva Chavdarova. Noutatea cea mare a fost că acest an Festivalul s-a încheiat la Bucureşti, unde Orchestra de Festival a fost invitată să prezinte concertul final în cadrul programului cultural cu ocazia Preşedinţiei Române a Consiliului UE.