Paul Negoescu: Cum se face o comedie românească de succes comercial

Paul_Negoescu_01-700х350
Paul Negoescu (foto: Joe Mabel, CC BY-SA 4.0, via Wikipedia Commons)

Convorbire cu regizorul român despre succesele lui în cinematografie, despre reformele din domeniul acesta în România şi despre colaborarea româno-bulgară în cea de-a şaptea artă

Elena Vladova

Spre surpriza regizorului Paul Negoescu şi a întregii echipe a comediei ”Doua lozuri”, filmul independent şi cu buget redus, care a fost filmat în numai 15 zile, a devenit filmul cu cel mai mare succes comercial din întreaga istorie a cinematografiei româneşti. Filmul a fost prezentat în cadrul programul aferent al ”Focusului Balcanic” la ediţia 36-a a Festivalului ”Trandafirul de aur” care a fost şi motivul venirii regizorului la Varna. Filmul lui cel mai nou – ”Povestea unui pierde-viaţă” este o coproducţie cu Bulgaria.

Paul Negoescu, a fost deja de multe ori în Bulgaria şi datorită muncii sale ca cineast, dar şi ca turist. Este născut în Bucureşti. A studiat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografi ”Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. Filmele lui de scurt metraje au fost proiectate şi premiate la cele mai mări festivaluri mondiale. A fost oaspetele festivalului pentru filme de scurt metraj ”La Castel” din Balcic. A fost membru juriului la Festivalului Internaţional pentru filme de scurt metrajă ”Filmini”. Primul lui film de lung metraj ”O lună în Tailandă” a fost premiat cu premiul Fipresci al Sofiei Film Fest 2012. Premiera românească a filmului lui ”Povestea unui pierde-viaţă” a avut loc la sfârşitul lunii septembrie 2018.

Continue reading “Paul Negoescu: Cum se face o comedie românească de succes comercial”

Advertisements

Rosiţa Vălkanova: Filmele româneşti ”au dus” bulgarii din echipa sa şi în Berlin, şi în Cannes

rositsa_valkanova_radu_jude_ruse
Cineproducătorul Rosița Vălkanova și directorul Radu Jude au fost prezenți la proiectarea filmului lor ”Aferim!” la 25 noiembrie 2016 în Teatrul orașului Ruse (foto: Sofia Film Fest)

Producătoara minoritară a filmului ”Aferim!”, premiat cu Ursul de Argint pentru regie în Berlin în 2015 povesteşte despre colaborarea româno-bulgară în cinema, care a dus la recunoaştere internaţională pentru cineaşti români şi bulgari

Interviu realizat de Vladimir Mitev

În ultimele ani cineaşti din România şi Bulgaria colaborează activ, iar eforturile comune duc la filme de calitate şi recunoaştere internaţională. Una  din realizările acestui parteneriat – filmul ”Aferim”, premiat cu Ursul de Argint pentru regia în Berlin în 2015-, a fost proiectat la 25 noiembrie în Clădirea de venituri (Teatrul) din oraşul Ruse în timpul minifestivalului ”Sofia Film Fest pe drum”.

Filmul povesteşte despre timpurile sălbatice anilor `30 secolului XIX, când poliţisul român Costandin primeşte sarcină de la boierul local Iordache să-l găsească pe sclavul ţigan Carfin, care a plecat de la gospodăria lui Iordache după ce a avut legătura intimă cu soţia lui Iordache – Sultana. Căutându-l pe Carfin Costandin şi fiul lui se întâlnesc cu realităţile din Ţara Românească din timpurile când identitatea românească locuitorilor ei se afirma şi se emancipa de la influenţele otomane şi fanariote.

În convorbirea sa cu publicul după proiectarea filmului directorul Radu Jude a spus că povestea lui arată un moment istoric trecut, care are influenţă şi în România de azi, inclusiv când e vorba de atitudini naţionaliste. În acelaşi timp directorul desvăluie în film cum are  loc schimbarea societală în secolul XIX.

În comunicarea cu publicul a participat şi producătorul minoritar al filmului, care este coproducţie între România, Bulgaria, Cehia şi Franţa – bulgăroaica Rosiţa Vălkanova. Ea a stat de vorbă cu autorul blogului ”Podul prieteniei” despre tendinţa din ce în ce mai prezentă pentru o colaborare româno-bulgară în cinema.

Continue reading “Rosiţa Vălkanova: Filmele româneşti ”au dus” bulgarii din echipa sa şi în Berlin, şi în Cannes”