Ivan Vasilchin: Noi, toții împreună și fiecare dintre noi, în Dudeștii Vechi avem datoria de a păstra sufletul bulgăresc

ivan-vasilchin-700
Ivan Vasilchin (foto: Ivan Vasilchin)

Pictorul bulgar din Banat povestește despre inițiativele sale din domeniul artei prin care construiește poduri între bulgarii din România și cei din Bulgaria, despre nevoia de a apăra bulgaritatea și despre nevoia de schimbare

Interviu realizat de Vladimir Mitev

Ivan Vasilchin este un pictor din Dudeștii Vechi. El s-a născut în familia bulgarului banatean și muralist Dimităr Vasilchin. În 1994 Ivan a absolvit liceul de artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani. Între 1997 și 2002 studiază la Universitatea de Artă George Enescu din Iași, la Facultatea de Arte Vizuale, Decorative și Plastice, specializarea Pictură Murală. Începând cu 2002 se ocupă de artă, restaurare și murale bisericești. Din 2006 organizează expoziții și simpozioane de artă în Dudeștii Vechi, Bratislava, Viena, Kaiserslautern, Berlin, Vesprem (Ungaria) și satul Dolen (Bulgaria), creând posibilități de reuniune între bulgarii din colțurile diferite ale lumii și artiștii din Europa. Începând cu 2012 Vasilchin devine membru Uniunii Pictorilor din Bulgaria.

În septembrie 2017 după primele două evenimente – în Berlin și satul Dolen, la Dudeștii Vechi a avut loc a treia etapa a întâlnirii de la a zecea ediție a întâlnirii pictorilor, organizată de Vasilchin. La simpozionul de artă au fost prezenți pictori din Veliko Târnovo, Haskovo și Turda. Elevii din sat totodată au participat și au pictat împreună cu profesioniștii din România și Bulgaria.

Continue reading “Ivan Vasilchin: Noi, toții împreună și fiecare dintre noi, în Dudeștii Vechi avem datoria de a păstra sufletul bulgăresc”

Advertisements