Bulgaria – o democrație de fațadă, în stil autoritar

bulgaria-facade-700x350

Faţada unui bloc vechi din Bulgaria (foto: Pixabay, CC0)

O vedere către dezvoltarea politică a ţării din ultimii 28 de ani

Iskra Baeva

Acest articol a fost publicat pe 30 octombrie 2018 pe site-ul revistei Timpul. Este al treilea articol al profesoarei de istorie din Universitatea din Sofia Iskra Baeva, care a fost publicat acest an pe Timpul. Celelalte articole pot fi citite aici şi aici. Traducerea tuturor trei articole apărţine fondatorului blogului ”Podul Prieteniei” Vladimir Mitev. 

Atunci când, cu aproape trei decenii în urmă, pe 10 noiembrie 1989, în Bulgaria a fost dat jos de la putere dictatorul Todor Jivkov, asta a provocat un entuziasm în masă. Speranța era că în curând la noi va fi o democrație care, într-adevăr, va da puterea în mâinile celor care știu și pot și în care vom trăi în bogăție și demnitate „ca în Occident”. Atunci prea puțini bulgari înțelegeau că schimbarea nu are cum să se întâmple repede pentru că și în societate, și în economie există o inerție mare, ce cu greu va fi depășită.

Continue reading